Liga 6

„Joe” Panait (Viitorul Dăeşti): „Nu trebuie să fim supăraţi dacă Flacăra Horezu câştigă titlul. Trebuie ajutată să promoveze!”

„Joe” Panait, delegatul echipei campioane, Viitorul Dăeşti, s-a numărat, mai mereu, printre oamenii de fotbal cu o sinceritate de apreciat. Întrebat despre lupta pentru titlul judeţean, acesta a recunoscut că Flacăara Horezu are, de departe, prima şansă, deoarece dispune de un lot cum nu vezi la nicio echipă din Vâlcea. „Ideea e că Flacăra Horezu trebuie să şi promoveze. Degeaba câştigă titlul, dacă, apoi, pierde meciul de baraj pentru Liga a III-a. În momentul în care eşti campioana judeţului, toţi ochii sunt pe tine. Adică, lumea vrea să ajungi în Liga a III-a. Nu vedeţi, nu mai avem echipă de seniori la nivel naţional. Iar vâlcenii nu acceptă deloc casta… Am văzut la Flacăra Horezu o trupă omogenăi, cu o bancă de rezerve foarte bună, pe care se află şi jucători de Liga a II-a. De asemenea, am citit că, în Horezu, va fi realizat um stadion modern, cu toate cele necesare. Trebuie să fim realişti şi să apreciem când se realizează astfel de investiţii în judeţ”, a explicat „Joe” Panait. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button