Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
FotbalDiverse

Iulia Demetrescu arbitrează finala Campionatului European de fotbal feminin Under 17!

Pe 5 mai, în Bulgaria s-a dat startul Campionatului European de Fotbal Feminin Under 17, la care au avut drept de participare Bulgaria, Anglia, Olanda, Spania, Germania, Portugalia, Danemarca şi Austria. La această competiţie, desfăşurată sub egida UEFA, ţara noastră este reprezentată de arbitrul FIFA Iulia Demetrescu.

Până în prezent, Iulia a arbitrat două meciuri la Europene. Aceasta a condus partida dintre Bulgaria şi Spania, încheiată la scorul de 3-0 în favoarea ibericelor şi confruntarea dintre Anglia şi Germania, câştigată categoric de nemţoaice, cu 4-0. Prestaţiile bune avute pe plan internaţional i-au oferit arbitrului vâlcean şansa de a oficia, în premieră, chiar o finală de Campionat European! Dintre cei şase „centrali” care au arbitrat până acum la turneul final din ţara vecină, Iulia a fost selectată să conducă ultimul act.

Finala Campionatului European de fotbal feminin Under 17 va avea loc vineri, 17 mai, la Albena, de la ora 14.00. Demetrescu va fi ajutată la cele două linii de către Josefin Aronsson, din Suedia şi de Francesca Di Monte, din Italia. Reelika Turi, din Estonia, va fi al patrulea oficial. Lupta pentru marele trofeu se va da între reprezentativele Olandei şi Germaniei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button