Liga Nationala

Iryna Glibko a marcat şase goluri împotriva echipei în tricoul căreia a devenit golghetera Ligii Naţionale

HCM a marcat doar 22 de goluri în partida de la Galaţi, de sâmbătă, 14 aprilie, acestea fiind reuşite însă de nu mai puţin de 11 dintre handbalistele vâlcene. Cea mai prolifică jucătoare din tabăra noastră a fost, din nou, ucraineanca Iryna Glibko, care a punctat de şase ori, două dintre goluri fiind din aruncări de la 7 metri. Altfel, pe lista marcatoarelor pentru HCM şi-au mai trecut numele Sara Vukcevic (4 goluri), Alicia Fernandez Fraga (3), Marta Lopez Herrero (2), Maria Gavrilă (1), Andreea Adespii Molnar (1), Natallia Vasileuskaya (1), Natasa Krnic (1), Carmina Manea (1), Alexandra Badea (1) şi Cristina Florica (1).
Altfel, merită menţionat că, pentru lidera formaţiei vâlcene, Iryna Glibko, meciul de la Galaţi a fost unul cu o valoare sentimentală. Ucraineanca a evoluat pentru echipa de la malul Dunării în primul sezon petrecut în România (2012-2013). Atunci, ea a obţinut şi cea mai bună performanţă personală, devenind golgheterea întrecerii feminine, cu 177 de goluri marcate. Datorită acestui lucru, Iryna Glibko a fost transferată, ulterior, de CSM Bucureşti, unde a evoluat două sezoane şi a cucerit un titlu naţional, în 2015. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button