Liga III

Ionuţ Săraru se va opera la genunchi

Ghinioanele s-au ţinut lanţ în această primă parte a sezonului Ligii a III-a de echipa Viitorul Dăeşti. Aproape niciodată staff-ul tehnic nu a avut la dispoziţie întreg lotul. Unii jucători nu au putut ajunge la meci din cauza serviciului, alţii au stat pe margine în anumite partide ca urmare a cumulului de cartonaşe galbene, iar cei mai mulţi au absentat din cauza accidentărilor. După ce abia i-a recuperat pe Ion Marian, Leo Săraru şi Cătălin Dobre, săptămâna trecută alţi doi jucători au intrat la infirmerie, suferind accidentări grave. Ştefan Paşoi a fost trimis la spital fiind suspect de fractură de piramidă nazală după o lovitură primită în meciul cu Tg. Cărbuneşti, iar fundaşul Ionuţ Săraru a fost scos din circuit după unul dintre antrenamentele de dinaintea jocului de vineri. Ionuţ nu va mai juca în acest tur. Are ruptură de menisc la genunchiul drept. Merge să se opereze, în speranţa că totul va decurge bine şi se va recupera în perioada sărbătorilor de iarnă. Ionuţ Săraru nu va mai juca în ultimele trei meciuri din acest an ale echipei Viitorul Dăeşti, dar speră să se alăture colegilor la pregătirea din iarnă, de dinaintea reluării campionatului. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button