Acasă Administratie Ion Florescu a câştigat lupta cu Monceanu şi Molete pentru extinderea sistemului...

Ion Florescu a câştigat lupta cu Monceanu şi Molete pentru extinderea sistemului de canalizare din Roşiile

212
0

Licitaţia privind extinderea sistemului de canalizare din comuna Roşiile a fost adjudecată de firma lui Ion Florescu – BOGDAN CONSTRUCT SRL, care a luptat pentru acest contract cu asocierea MIRVAL – EUROPAN PROD, reprezentată de Constantin Monceanu şi Ion Molete. Ofertantul câştigător s-a angajat să realizeze lucrările pentru suma de 2,7 milioane de lei, fără TVA. Acestea vizează extinderea reţelei de canalizare pe o distanţă de 9,7 kilometri şi construirea unor staţii de pompare a apei uzate, în zonele Romaneşti – Marineşti (3), Cherăşti – Deal, Pleşeşti şi Cherăşti (câte una). Vă reamintim că primul proiect de canalizare demarat la Roşiile de primarul Doru Constantin Diaconu cuprindea introducerea a 11,6 kilometri de reţea şi montarea unei staţii de epurare, pe malul drept al pârâului Şasa. Asta înseamnă că, la finalul celor două investiţii, reţeaua va măsura în total 21,3 km..