Diverse

Ioan Gavrilescu are încredere în jucătoarele grupării vâlcene:

Gavrilescu„Oltchim rămâne favorită la câştigarea la câştigarea Ligii Campionilor, alături de Gyor şi Larvik”

Într-o intervenţie telefonică, avută la un post naţional de televiziune, fostul preşedinte al Oltchim-ului, Ioan Gavrilescu, a vorbit despre meciul de la Volgograd şi despre viitorul formaţiei vâlcene în acest sezon de Champions League. Gavrilescu şi-a exprimat regretul vizavi de înfrângerea suferită de echipa lui Radu Voina în Rusia, însă a pronosticat că Oltchim nu va pierde primul loc şi se va califica fără probleme în grupele principale. Mai mult decât atât, cel mai longeviv conducător din handbalul românesc, a spus că vede echipa vâlceană între primele trei favorite la câştigarea Ligii Campionilor. „Îmi pare rău că s-a pierdut acest meci. Cunoscând şi valoarea echipei din Rusia, eu am pronosticat că se va termina egal, pentru că, în opinia mea, Oltchim, ca valoare globală a lotului, este cu o clasă peste toate celelalte formaţii din această grupă. Nu întotdeauna poţi, însă, să realizezi ce ţi-ai propus. Totuşi, nu e un dezastru că am pierdut. Mai sunt două meciuri de jucat la Vâlcea şi eu am încredere că Oltchim va termina grupa pe primul loc. Cu mai multă atenţie în apărare, putea să scoată mai mult chiar şi din Rusia. Dar nu e îngrijorător acest rezultat, pentru că dacă ne uităm ce se întâmplă în Liga Campionilor în acest sezon vom vedea că nici celelalte echipe nu au ajuns la nivelul valoric optim. Eu cred că în toate jocurile din acest sezon ale Oltchim-ului s-a văzut valoarea jucătoarelor, dar există şi inconstanţă, perioade în care alternează momentele bune cu cele mai puţin bune. După părerea mea, însă, Oltchim se află între cele trei favorite la câştigarea Ligii Campionilor, alături de Gyor şi Larvik. Referitor la această fază a competiţiei, consider că e un avantaj mare pentru noi că jucăm ultimele două meciuri pe teren propriu. Pe Buxtehuder, o debutantă în Ligă, nu se pune problema ca Oltchim să nu o învingă, iar cu Itxako va fi un meci al orgoliilor, pe care sper să-l urmăresc de la faţa locului. Itxako nu e o echipă grozavă. A obţinut trei victorii, dar la diferenţe mici de scor. M-a surprins totuşi succesul din Rusia. Oricum, nu o văd să meargă în semifinalele competiţiei. Anul trecut consider că au avut foarte multă şansă şi atât”, a punctat Ioan Gavrilescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button