Administratie

Investiţie de 32 de milioane de euro şi peste 200 de noi locuri de muncă, la Roeşti

preşedintele CJV a transmis un mesaj pentru a-i linişti pe cetăţenii din zonă

 

Miercuri, la Ministerul Fondurilor Europene, Marius Nica şi preşedintele CJV – Constantin Rădulescu au semnat contractul de finanţare pentru implementarea proiectului „Centru de management integrat al deşeurilor, de la Roeşti”, componentă a programului SMIDS, în judeţul Vâlcea. Preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Vâlcea a ţinut cu această ocazie să-i liniştească pe locuitorii din Roeşti, explicându-le că, în comuna lor, nu va fi amenajată o groapă de gunoi, ci un centru modern de sortare a deşeurilor, aşa cum există în Occident.

„La Roeşti nu va fi o groapă de gunoi, ci o staţie de tratare mecano-biologică, un centru de sortare a deşeurilor, care vor fi transformate în compost. Vorbim de un depozit ecologic pentru deşeuri. Aceste trei componente dau denumirea şi funcţionarea sub forma unui Centru de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). Aşadar, lumea nu trebuie să se sperie. În comuna Roeşti nu va fi o groapă de gunoi. Nu, prin acest proiect, se realizează, de fapt, o investiţie ecologică destinată gestionării deşeurilor la nivelul judeţului Vâlcea şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care, de-a lungul timpului, s-au implicat în acest proiect”, a transmis Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, prin intermediul unui comunicat de presă. Social-democratul a menţionat că investiţia din comuna primarului Gheorghe Drăghici se ridică la valoarea de 32 de milioane de lei şi va genera peste 200 de noi locuri de muncă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button