Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga IV

Inter Lăpuşata, neînvinsă în patru etape

Formaţia lui Viorel Zamfirache, Ion Mazilescu şi Cosmin Zugravu trece printr-o perioadă favorabilă. În primele trei runde din acest sezon, Inter Lăpuşata a obţinut două victorii, cu Sportul Genuneni şi AS Creţeni (ambele pe teren propriu) şi o remiză, în deplasarea de la Grădiştea. Cu moralul bun după aceste rezultate, Tudor Chitian şi colegii săi au mers, duminică, la Ioneşti, cu gândul de a confirma prestaţiile de până acum. Au făcut o primă repriză bună. Au controlat jocul, iar eforturile le-au fost răsplătite pe finalul acesteia. În minutul 42, Ionuţ Pătraşcu a reuşit un euro-gol. A trimis balonul de la aproximativ 25 de metri de poarta adversă, peste toată apărarea echipei gazdă, direct în plasă. Nici nu au apucat bine să se bucure pentru prima reuşită, că „interiştii” au izbutit să înscrie şi golul 2. Lodovic Korea a majorat avantajul oaspeţilor la 2-0, rezultat înregistrat şi la pauză. În partea secundă, gazdele au fost mult mai prezente în joc decât în prima repriză. Imediat de la reluare, în minutul 47, au relansat, practic, partida. Jugănaru a redus din handicap: 1-2. Formaţia lui Valentin Drăguşin, Florin Telejman şi Ion Ciucă a sperat că va înscrie şi golul egalizator, însă căpitanul oaspeţilor le-au stopat elanul. În minutul 53, Chitian a marcat dintr-o lovitură liberă obţinută în colţul suprafeţei de pedeapsă şi a dus scorul la 3-1 în favoarea echipei din Lăpuşata. Ioneştenii au încercat să depăşească momentul. Cosmin Băiaşu a înscris un gol de kinogramă, boltă de la 25 de metri, direct sub bară. Era deja minutul 84. Cu prelungiri, gazdele au mai avut 10 minute la dispoziţie să restabilească echilibrul pe tabelă, dar în zadar. S-a terminat 3-2 pentru Inter Lăpuşata, formaţie care „staţionează”, pentru moment, pe locul 3 în Seria Sud a Ligii a IV-a. În altă ordine de idei, Oltul Ioneşti nu s-a putut baza în acest meci pe unul dintre jucătorii importanţi, Narcis Tomescu. De asemenea, nu a jucat nici Bogdan Ciucă. Sâmbătă, acesta a avut cununia civilă. O parte din colegii de echipă i-au fost alături în acest moment important din viaţa sa, au sărbătorit alături de tânărul cuplu, astfel că duminică, pe teren, nu au mai avut energia necesară pentru a scoate un rezultat bun.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button