Acasă Diverse Inimă nouă, pentru un vis! Cristina Mitrache vrea să revină în handbal...

Inimă nouă, pentru un vis! Cristina Mitrache vrea să revină în handbal şi să ajungă la Naţionala României

705
0


A făcut modelling, şah şi… o operaţie pe inimă. Acum vrea să ajungă în Naţionala de handbal a României. Este vorba despre Cristina Mitrache, o tânără sportivă din judeţul Vâlcea, care, la 13 ani descoperea mingea de handbal la Drăgăşani, până la 18 ani avea deja în palmares două titluri naţionale la junioare, o medalie de argint, convocări la loturile naţionale şi titlul de cea mai bună extremă dreapta din România, la nivel de junioare I. În 2015, din echipa ideală a competiţiei de junioare I, câştigată de CSM Bucureşti, după o finală cu Energetic, au mai făcut parte, în afară de Mitrache: Yuliya Dumanska (Marta Baia Mare / portar), Hermina Stoicănescu (Energetic Rm. Valcea / extremă stânga), Bianca Bazaliu (CSM Bucureşti / inter stânga), Szilvia Szabo (CSŞ Odorhei / centru), Florentina Craiu (Energetic Rm. Vâlcea / pivot), Alina Ilie (CSS Dinamo Braşov / inter dreapta). Cea mai bună apărătoare a fost, atunci, Iulia Andrei (Energetic Rm. Vâlcea), iar cea mai bună jucătoare, Adriana Voina (Universitatea Reşiţa), care a câştigat şi titlul de golgheteră a turneului. Imediat după această performanţă, Cristina Mitrache a făcut pasul spre handbalul mare. La 19 ani a debutat în Liga Naţională, la HC Alba Sebeş. S-a transferat apoi la Măgura Cisnădie, a ajuns şi la HCM Rm. Vâlcea, iar anul 2018 a prins-o în tricoul formaţiei HCM Slobozia. În luna noiembrie a anului trecut, la 21 de ani, Cristina Mitrache se afla pe masa de operaţie şi toate visele i se năruiseră. Verdictul medicilor: malformaţie cardiacă rară. Speranţele că va mai putea face sport de performanţă tindeau spre „minus infinit”. A dat, însă, peste o echipă de medici profesionişti, care i-au redat viaţa. Doctorul Costache, de la o clinică din Sibiu, i-a corectat malformaţia pe cale endoscopică, printr-o incizie sub sân, intervenţie efectuată în premieră mondială. Dacă s-ar fi apelat la operaţia clasică, Cristina nu ar mai fi putut face sport. Vă redăm în continuare, povestea de film a sportivei Cristina Mitrache.

  • Cum a început toată povestea, când ai descoperit handbalul, cine te-a îndrumat spre acest sport?

• Am început handbalul dintr-o curiozitate, pe la vârsta de 13 ani. Când eram mică, ai mei mă duceau la modelling, la şah. Dar într-o zi, la ora de sport, o colegă mi-a spus că se face handbal la altă şcoală din Drăgăşani şi daca aş vrea să mergem. Am mers de câteva ori, dar apoi am renunţat. Peste câteva săptămâni, domnul antrenor a insistat să revin. Mi-a spus că sunt stângace şi am şanse mari să devin o handbalistă bună. M-a convins. Aşa am revenit şi am continuat să fac handbal. Apoi, m-am mutat la altă şcoală unde se făcea handbal intensiv. Nu regret niciun minut alegerile pe care le-am făcut. Am avut sportivi în familie. Bunicul meu a jucat fotbal la Rm. Vâlcea, iar bunica a făcut handbal la Focşani. Prima mea echipă a fost Olimpia Drăgăşani. Domnii profesori Predică şi Drăguşin mi-au pus pentru prima dată mingea în mână. Apoi am ajuns la Rm. Vâlcea, la Energetic, unde am lucrat cu domnul Roşca şi cu domnul Dănuleţ. Un an am fost şi la Chimia Rm Vâlcea, la doamna Lazăr.

  • Care au fost cele mai importante momente din cariera ta sportivă?

• Am trăit multe bucurii pe terenul de handbal. Cele mai importante momente au fost când am câştigat de două ori campionatul la junioare, cu domnul Roşca. Iar cel mai bun an, pe care nu o să-l uit niciodată, a fost 2015, când am luat argintul cu domnul Dănuleţ la nivel de junioare I. Energetic a fost vicecampioană, iar eu am ieşit cea mai buna extremă dreapta din România la junioare I. A fost ca o încununare a activităţii mele la nivel de juniorat. Practic s-a îndeplinit tot ce îmi propusesem până la terminarea junioratului. După ce am terminat junioratul, am făcut pasul spre Liga Naţionala la Alba Sebeş, unde am lucrat cu domnul Seviştean Popa. Apoi am mers la Măgura Cisnădie, unde antrenor era, ca şi acum, domnul Weber. Apoi m-am reîntors la Vâlcea. Am jucat la HCM, în perioada în care antrenori erau domnii Aurelian Roşca şi Ionel Gheorghe, iar ultima dată, am fost la HCM Slobozia (antrenori Covaciu şi Milea). În trecut, am mai lucrat cu doamna Mori (n.r. Maria Torok Duca), doamna Mia (n.r. Rădoi), doamna Gogîrlă, domnul Muşi, doamna Steluţa Luca.

  • Cum ai aflat că ai probleme medicale grave?

• Problema cu inima am descoperit-o dintr-un control de rutină, la doamna doctor Gavrişiu. Apoi am mers să fac mai multe investigaţii şi am descoperit că am o malformaţie rară. Au fost câteva luni în care m-am plimbat de la un spital la altul, cu rezultate diferite, stres şi nervi. Dar Dumnezeu a fost cu mine şi aşa am dat peste domnul doctor Costache, care mi-a făcut cadou «o inimă turbo», mi-a dat o şansă să am o viaţă cât se poate de normală.

  • Au trecut aproape trei luni de când ai primit o „inimă turbo”. Cum te simţi acum? Cum decurge recuperarea?

• Tot ce am trăit m-a afectat mental în prima săptămână după operaţie. Faptul că abia puteam să mă ridic din pat, că nu puteam să merg fără să fie cineva lângă mine, nu puteam să ridic mâna, oboseam foarte tare, aveam dureri destul de mari, nu puteam nici să dorm, mi-au afectat moralul. Dar, treptat, am depăşit situaţia. A fost greu, însă acum sunt foarte bine, totul merge cum trebuie. Acum nici nu îmi vine să cred că am trecut peste toate şi parcă sunt ca nouă. Şi oamenii îmi spun că nu le vine să creadă că am fost operată pe inimă, pentru că sunt foarte energică, mereu cu zâmbetul pe buze.

  • Din punct de vedere contractual, în ce situaţie te afli şi care sunt planurile de viitor?

• Planurile mele de viitor se leagă de handbal. Îmi doresc să joc în continuare handbal, să muncesc de două ori mai mult, pentru că am primit încă o şansă. Acum o să profit şi mai tare de lucrul acesta. Ca orice jucătoare, îmi doresc să ajung cât mai sus, poate peste câţiva ani, chiar şi la Naţională. Ştiţi cum se spune: «Ţine cu dinţii de visele tale! Dacă visele mor, viaţa devine o pasăre cu aripile frânte, ce nu poate zbura» (Langston Hughes). (…). Momentan sunt liberă de contract. Încă mă aflu în perioada de recuperare. O să văd ce îmi rezervă viitorul. Abia aştept să joc din nou handbal! Recuperarea merge foarte bine, după doar 2 luni şi jumătate. Vreau să încep antrenamentele şi cu mingea peste puţin timp. Am făcut progrese foarte mari. Momentan sunt cam la 70% din capacitate. Recuperarea o fac singură, la o sală de fitness. La început am făcut exerciţiile pe care le-am primit de la fizioterapeut. După doar 24 de zile, am început alergarea, pentru că doctorul meu a zis că deja am stat prea mult şi nu vrea să mă prindă pensia. Iar acum alerg din ce în ce mai mult, fac forţă, iar totul merge spre bine. În această perioadă, am avut parte de mult sprijin din partea familiei şi a prietenilor apropiaţi, dar şi din partea oamenilor pe care nu îi cunoşteam. Toate mesajele de susţinere primite mi-au dat curaj să muncesc şi să devin şi mai puternică decât am fost.

• Simona SIMA