Social

Înfiinţarea unui centru medical la Bălceşti nu este posibilă, deocamdată. Amenajarea spaţiilor depăşeşte un milion de euro

  • iar primăria nu are aceşti bani

Se pare că, în ceea ce priveşte înfiinţarea unei unităţi medicale cu 40 de paturi la Bălceşti, cu bună ştiinţă, reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea şi ai DSP i-au impus primarului Constantin Aleca nişte condiţii imposibil de îndeplinit. Apelând la specialişti pentru o evaluare a costurilor, s-a ajuns la o valoare colosală: peste un milion de euro.
Primăria Oraşului Bălceşti nu are această sumă şi, mai mult, termenul de conformare – 31 martie este mult prea scurt. „Potrivit specialiştilor, amenajarea spaţiilor pentru unitatea medicală ce ar urma să fie deschisă la Bălceşti costă în jur de 50 de miliarde de lei vechi. Noi ne-am angajat să pregătim clădirea în care a funcţionat spitalul, dar nu putem suporta singuri acest efort. Ne permitem să investim 6-9 miliarde de lei vechi, dar nu 50. Este imposibil! În plus, termenul – aproape două luni – a fost prea scurt. Imaginaţi-vă că doar proiectarea durează 60 de zile. Zilele acestea, când am tras toate aceste concluzii, am trimis o scrisoare la CJ Vâlcea şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, manifestându-ne în continuare interesul pentru înfiinţarea unei unităţi medicale în oraşul Bălceşti. De asemenea, le-am comunicat că suntem în căutare de fonduri şi că nu ne-ar strica o mână de ajutor. Acum, aşteptăm răspunsul lor pentru a vedea ce este de făcut în continuare”, ne-a precizat primarul oraşului Bălceşti. Întâmplarea face că, tot în această perioadă, în sudul judeţului Vâlcea, s-a răspândit zvonul cum că Aleca ar urma să candideze din partea PSD, la viitoarele alegeri. După ultimele veşti, însă, chiar şi în condiţiile în care, la un moment dat, ar fi existat o astfel de înţelegere cu Costi Rădulescu, probabil că nimic din ceea ce s-ar fi discutat nu mai stă în picioare. Picând acest important proiect, cel mai mult de suferit are imaginea şefului CJV, care, prin comunicate de presă şi declaraţii, s-a grăbit să se laude că deschide un mic spital la Bălceşti şi, iată, din nou nu se ţine de cuvânt. Mai mult decât atât, acest mare eşec măreşte o listă cu multe alte insuccese, în care, printre altele, mai regăsim neamenajarea depozitului ecologic de la Roeşti şi explozia preţului colectării gunoiului, blocarea programului „Cornul, laptele şi fructul în şcoli” şi întârzierea proiectului „Mirajul Oltului”.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button