Social

Indigo după dezastrul din Moldova la Sălătrucel, Berislăveşti, Perişani şi Racoviţa

CalamitatiPloaia torenţială de vineri noaptea a făcut ravagii şi în nordul judeţului Vâlcea, unde sute de case, anexe gospodăreşti, drumuri, poduri şi chiar şi câteva maşini au fost măturate de puhoaiele de apă şi noroi. Primarii şi locuitorii din Sălătrucel, Berislăveşti şi Perişani au trăit clipe de coşmar.

Case, fânare, animale, maşini, drumuri şi poduri, măturate de puhoaiele de apă şi noroi

La Sălătrucel, pagubele sunt greu de estimat. Peste 50 de locuinţe, 4 podeţe, 5 drumuri şi captarea pentru reţeaua de alimentare cu apă a comunei au fost distruse total sau parţial. Munca de-o viaţă a foarte multor familii s-a năruit într-o noapte. Apele au înghiţit fânare cu sute de porci, vite şi păsări. În calea prăpădului n-au stat nici două maşini de peste o tonă. Prezent în zonă pentru a vedea cum ar putea sprijini în aceste momente grele comunitatea primarului liberal Dumitru Drăghici, deputatul Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea, a detaliat: „Ceea ce am văzut la Sălătrucel m-a cutremurat. N-aş fi crezut vreodată că aici se poate întâmpla aşa ceva. Situaţia este dramatică. Oamenilor le este teamă să mai stea în case. Zeci de localnici au rămas fără aproape nimic, după ce au muncit o viaţă întreagă. 5 kilometri de drum comunal au fost raşi de apă. Patru drumuri comunale au fost, la fel, distruse.

Deputatul Buican le-a transmis un avertisment actualilor guvernanţi

Şi, din păcate, comunitatea de aici s-a luptat singură cu dezastrul, pentru că autorităţile n-au făcut nimic pentru a-i ajuta pe sinistraţi. Mă refer în special la grangurii de la Prefectură, care reprezintă Guvernul în teritoriu, şi care probabil că au dormit liniştiţi în acea noapte. Îi somez pe actualii guvernanţi să aloce urgent bani din fondul de rezervă constituit special pentru astfel de situaţii. Altfel, voi avea grijă ca fiecare om din Sălătrucel, Berislăveşti şi Perişani să afle cine a acaparat sute de hectare de teren forestier în această zonă, folosindu-se de metode ilegale, de poziţiile pe care le ocupă. Voi semnala şi la Bucureşti situaţia de la Vâlcea, pentru ceva trebuie să se întâmple. Este inadmisibil câtă nepăsare există!”. Deplasându-se spre Perişani, parlamentarul a constatat că, pe raza comunei Berislăveşti, drumul arată ca după bombardamente. Aici, bucăţi mari din asfalt şi zidurile de sprijin au căzut în pârâu. „Dacă nu se intervine rapid, mi-e tare teamă că în orice moment se poate întâmpla o catastrofă. Aceasta a rămas singura cale de acces către Perişani, în zona dinspre Racoviţa drumul judeţean fiind şi mai distrus decât acesta. După cum aţi constatat şi dumneavoastră, drumul a luat-o la vale şi, oricând, o maşină, o căruţă sau oamenii merg pe picioare pe acest drum ar putea avea surprize foarte neplăcute”, a adăugat deputatul Buican. Ajuns în comuna sa natală, alături de primarul Ion Sandu şi viceprimarul Florinel Enache, liderul liberal a dorit să vadă în ce măsură a fost afectat drumul naţional.

DN 7 D, înghiţit de viitură

„DN 7 D a fost spintecat pe din două. O porţiune, după cum veţi vedea, s-a prăbuşit în apă. Din păcate, în acea noapte, imediat după ce a venit viitura, o maşină trecea chiar prin zona afectată cel mai puternic. Şoferul a văzut prea târziu că drumul dispăruse şi a căzut cu tot cu maşină în apă. Ca prin miracol, nu s-a ales decât cu răni uşoare. Putea să moară! Norocul lui a fost că maşina a rămas prinsă în nişte stânci şi nu a căzut în apă. În autoturism erau două persoană şi amândouă au reuşit să se salveze”, au relatat aleşii locali. Reprezentanţii PNL au reamintit şi faptul că, în urmă cu doar câteva zile, se încheiase reabilitarea DN 7 D. „Vineri, pe zi, se finalizaseră lucrările, iar noaptea s-a ales praful. În total, drumul a fost afectat pe o lungime de 15 kilometri, ceea ce înseamnă că pagubele sunt imense. Probleme cauzate de viitura de vineri noaptea au fost şi pe drumul forestier Groşi, dinspre Berislăveşti, însă nu se compară cu ce s-a întâmplat pe DN sau pe DJ 703 M. Au mai fost distruse poduri, podeţe şi s-au destabilizat câteva maluri, pe care acum trebuie să le consolidăm. Să vedem însă ce soluţie financiară găsim, dacă vom primi sprijin de la Prefectură, Guvern, Consiliul Judeţean”, au primarul Ion Sandu şi viceprimarul Florinel Enache. După ce i-a ascultat pe cei doi colegi ai săi, deputatul Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea, i-a informat pe aceştia că va face presiuni la Bucureşti, atât la conducerea partidului, la preşedintele Crin Antonescu, cât şi la Guvern, pentru alocarea fondurilor necesare refacerii infrastructurii afectate. În paralel, a mai subliniat parlamentarul liberal, vor avea loc discuţii cu reprezentanţii PNL din Consiliul Judeţean, astfel încât, în urma viitoarei şedinţe, localităţile din colegiul uninominal Nord – Brezoi, afectate de calamităţile de la finele săptămânii trecute, să fie sprijinite în vederea eliminării în cât mai mare măsură a efectelor dezastrului.
Fenomenele meteorologice din perioada 6-7 august au afectat zeci de alte localităţi din judeţul nostru. Potrivit datelor oficiale oferite de Prefectură, la Râmnicu Vâlcea, Călimăneşti, Dăeşti, Băile Govora, Mihăeşti şi Bujoreni au fost inundate mai multe gospodării. În municipiu, pasajele de pe străzile Matei Basarab şi Dacia au fost blocate timp de câteva ore. Probleme au fost însă şi la Cernişoara, Malaia, Slătioara, Costeşti, Ocnele Mari, Băile Olăneşti şi Muereasca, unde alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă.
Probleme deosebite s-au înregistrat şi pe DJ 658, Gura Văii – Mănăstirea Frăsinei, km 2+500 – 11+000, unde a fost necesară îndepărtarea aluviunilor de pe platforma drumului pentru ca circulaţia să se desfăşoare acum în condiţii normale. Potrivit autorităţilor, o evaluare foarte exactă vom avea abia zilele următoare. Sperăm că tot atunci, ne vor spune şi ce soluţii propun.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button