AtletismAlte sporturi

Încurajat de 12 mii de chinezi, Alin Firfirică a cucerit argintul la Universiada de la Taipei

Luni, 28 august, atletul Alin Firfirică şi-a îmbogăţit palmaresul cu o nouă medalie. Acesta a cucerit argintul la Universiada de Vară din Taipei, la aruncarea discului. Cea mai bună aruncare a sa din finală a măsurat 61,13 metri, cu doar 11 centimetri mai puţin decât cea a campionului Reginald Louis Jagers III, din SUA. Discobolul vâlcean a fost încurajat, din tribune, de peste 12 mii de chinezi. La final, Alin a spus că s-a simţit cu adevărat un sportiv împlinit şi că au meritat toate eforturile făcute până acum. „O atmosfera de vis, să fii încurajat de mii de oameni la ultima aruncare este ceva incredibil, pur şi simplu simţi că iţi este apreciata toată munca şi nimic nu a fost în zadar. Vă mulţumesc încă o dată tuturor!”, a transmis Firfirică, pe pagina sa de Facebook. „A fost un concurs extraordinar de frumos, un public pe care îl simţeai aproape de tine. În tribune au fost cam 12.000 de oameni. Stadionul a fost plin. Când începeau să încurajeze sportivii, ţi se făcea pielea de găină. La premiere, lumea stătea la coadă să facă poze cu noi. Ei chiar apreciază sportivul foarte mult, indiferent pe ce loc este clasat. Sunt foarte mulţumit de aceasta medalie pe care am cucerit-o pentru Federaţie, pentru România şi pentru Universitatea «Ştefan cel Mare» din Suceava. Aştept cu nerăbdare să ajung acasă, să sărbătoresc cu familia şi cei dragi. Aceasta a fost ultima competiţie din acest an. Urmează o pauză de o săptămână sau poate chiar două. Apoi o să intrăm din nou în pregătire pentru că ne aşteaptă un an greu şi trebuie să mă prindă pregătit”, ne-a declarat Alin Firfirică, la puţin timp după medalia cucerită la Taipei. Sportivul legitimat la CSA Steaua Bucureşti a cucerit, la Universiadă, cea de-a noua medalie a României. Ulterior, a venit şi cea de-a zecea. Bronzul le-a revenit studentelor din echipa de ştafetă, de 4×400 metri. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button