Ancheta

Incredibil, dar adevărat! AEP îi împiedică pe locuitorii din Fârtăţeşti să voteze

Nu trebuie să mai mire pe nimeni faptul că autorităţile statului nu creează condiţii pentru românii din străinătate să-şi exprime dreptul la vot, când, şi în ţară, se întâmplă acelaşi lucru. Unele situaţii sunt de-a dreptul şocante! În zona noastră, spre exemplu, cea mai închistată instituţie pare chiar Autoritatea Electorală Permanentă.

Având în analiză solicitarea comunităţii din Fârtăţeşti privind reînfiinţarea unor secţii de votare, iniţial, reprezentanţii AEP au părut să înţeleagă necesitatea acestei acţiuni. S-au dus la primărie şi la Căţetu, să vadă spaţiile pregătite în acest sens şi le-au explicat funcţionarilor din administraţia publică locală ce acte trebuie să pregătească. După ce documentele au fost gata, i-au pus să le modifice. Apoi, au inventat alte pretexte să-i amâne, ca în final să le spună că, de fapt, nu prea se poate. Aflând acest lucru, pe bună dreptate, primarul Nicolae Voicescu a cerut explicaţii. Lidia Vilău şi Dragoş Chirhoc, de la AEP Vâlcea, o instituţie care – se pare – toacă banii statului degeaba, l-au luat de sus şi i-au vorbit într-un mod halucinant. În zadar a încercat edilul să le explice că spaţiul pregătit la Căţetu, în clădirea în care va funcţiona Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice, a fost modernizat şi poate găzdui în bune condiţii procesul de votare pentru locuitorii din zonă. „Cei de la AEP au vorbit foarte urât şi pe un ton inacceptabil. „Du-te domne şi fă ce vrei!”, mi-au spus, în momentul în care le-am comunicat că voi face memoriu la Bucureşti. Mi-au transmis că îşi vor da acceptul doar după ce toată clădirea va fi gata. Eu vă spun că sunt clădiri în judeţ, sute, poate chiar mii, în care vor fi secţii de votare şi nu se compară deloc cu partea de clădire pe care am modernizat-o eu la Căţetu. Şi, ca să ne înţelegem, eu am cerut să se reînfiinţeze secţia de la Căţetu pentru oamenii din zonă, care, altfel, trebuie să parcurgă 15-20 de kilometri până la Dozeşti pentru a putea vota. Sunt sute de locuitori din zonă care ne-au cerut să-i ajutăm. Mai avem peste o lună până la alegeri şi mie nu-mi vine să cred că AEP ne pune astfel de piedici. Am primit avize pozitive inclusiv de la Prefectură şi STS, dar se opune AEP”, ne-a dezvăluit, revoltat, primarul Nicolae Voicescu. După cum probabil se ştie, Fârtăţeşti este una dintre cele mai mari comune din România, atât ca populaţie, cât şi ca întindere. Cu toate acestea, numărul secţiilor de votare, în ultimii ani, s-a redus de la 8 la 4. Localnicii sunt astfel nevoiţi să parcurgă şi 20 de kilometri pentru a-şi putea exprima dreptul la vot.      

Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Back to top button