Acasă Social Începe modernizarea şi extinderea căminului cultural din satul Tetoiu

Începe modernizarea şi extinderea căminului cultural din satul Tetoiu

50
0

În urma demersurilor primarului Lucian Antonie, Compania Naţională de Investiţii a preluat căminul cultural din satul Tetoiu, construit cu peste 50 de ani în urmă, şi urmează să-l modernizeze. Conform proiectului, clădirea actuală, în suprafaţă de 300 de metri pătraţi, va fi refăcută aproape total, dar va fi realizată şi o extindere. Noile construcţii vor fi termoizolate, cu instalaţii noi, iar energia termică va fi asigurată cu sisteme nepoluante. Sala de spectacole va avea 120 de metri pătraţi, cea de conferinţe 26 mp, foaierul 30,8 mp, biroul administrativ 31,4 mp şi cele 3 holuri în jur de 15 mp. Se vor folosi materiale de cea mai bună calitate şi vor exista, de asemenea, 4 grupuri sanitare, pentru femei, bărbaţi şi persoane cu dizabilităţi, vestiare, încăperi pentru centrala termică şi depozitare, precum şi două terase. Cum căminul cultural din Tetoiu are o curte de 1860 de metri pătraţi, în perspectivă, după ce primăria îl va prelua înapoi, se au în vedere şi alte amenajări: alei pietonale, spaţii verzi, de agrement şi, nu în ultimul rând, o împrejmuire mai aspectuoasă. Investiţia derulată prin CNI este estimată la 1,23 milioane de lei, fără TVA, iar constructorii interesaţi pot depune oferte până pe data de 4 februarie.