Administratie

Începe execuţia proiectului de aproape 5 mil. euro privind reabilitarea sistemului de iluminat public din Rm. Vâlcea

“Reabilitarea iluminatului public în municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv realizarea unei canalizaţii subterane noi aferentă reţelelor electrice şi de telecomunicaţii”, este unul dintre cele mai mari proiecte ale oraşului, fiind estimat la aproape 5 milioane de euro. Licitaţia pentru execuţie a fost lansată în mai 2019, dar nu s-a încheiat nici până astăzi din cauza contestaţiei depusă de unul dintre ofertanţi.

Au depus oferte Euro-Audit Service SRL, asocierea Telekom România Mobile Communications – Telekom Romania Communications – Urbioled – Amper Grup, Elba Com – Constructim S.A., Modern Power System – Potential Cons – Romlux Lighting Company şi Electromagnetica – Valoris. Chiar dacă, aşa cum spune primarul Mircia Gutău, CNSC a respins de curând contestaţia depusă de unul dintre ofertanţia, licitaţia figurează în continuare ca fiind suspendată. Edilul şef de la Rm. Vâlcea se arată însă convins că, zilele acestea, “va fi desemnat câştigătorul licitaţiei, se va semna contractul de execuţie şi vor începe lucrările efective”. Mircia Gutău a reamintit că proiectul este finanţat prin POR 2014-2020, iar după ce va fi implementat “absolut toate străzile din oraş vor beneficia de iluminat public modern”.

 

Articole Similare

Back to top button