Ancheta

În Parlament şi la ministere, deputatul Lovin cere dreptate pentru vâlcenii din zona Berbeşti-Alunu

În urma unor discuţii cu viceprimarul ALDE de la Alunu, David Ciobanu, dar şi cu alţi membri şi susţinători din zona Berbeşti, deputatul Dumitru Lovin a prezentat în Parlament şi la ministerele de resort mai multe probleme ridicate de aceştia.

Prima dintre acestea priveşte deblocarea conturilor Primăriei Alunu, care are un litigiu mai vechi cu Complexul Energetic Oltenia. După cum probabil se ştie, CEO funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei şi a câştigat în mod discutabil un proces administraţia publică locală. Deputatul Lovin a intervenit şi la Ministerul Culturii, solicitând sprijin pentru renovarea şi valorificarea Conacului Săndulescu, construit la finalul secolului XIX. O altă problemă abordată de parlamentarul ALDE se referă la proiectul privind introducerea sistemului de canalizare în oraşul Berbeşti. „În ultimii ani, s-au depus nenumărate cereri de finanţare pentru această investiţie, una dintre ele ajungând la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Cu toate că, în această localitate, există două şcoli mari, peste 100 de profesori, aproape 1.500 de apartamente, un campus preuniversitar cu 1.200 de elevi şi mii de locuitori care, ca toţi ceilalţi români, plătesc taxe şi impozite, în 2017, la ultima sesiune PNDL, cererea de finanţare a fost respinsă. I-am cerut ministrului Daniel Suciu să facă dreptate şi, la următoarea sesiune, programată anul acesta, să aloce banii necesari. Printr-o altă interpelare, tot la MDRAP, am cerut ca proiectul referitor la reabilitarea DJ 605 A să fie reanalizat şi aprobat. În urmă cu câţiva ani, proiectul a trecut cu brio de toate etapele şi urma să fie realizat prin PNDL. În 2017, însă, ceva neaşteptat şi anormal s-a întâmplat şi a fost trecut în lista documentaţiilor eligibile, dar fără finanţare. Peste 50 de mii de vâlceni au de suferit în mod direct din cauza acestei nedreptăţi, cu atât mai mult cu cât drumul respectiv deserveşte întreaga regiune şi este afectat în special de transportul de materii prime. Zilnic, maşini de mare tonaj transportă cantităţi uriaşe de cărbune către CET Govora, dar şi către alte zone industriale. DJ 605 A porneşte din DN 67, aproape de hotarul dintre Vâlcea şi Gorj, traversează localităţile Mateeşti, Berbeşti şi Sineşti, după care intră în DN 67 B, la Grădiştea. Este un drum strategic şi, fiind ţinut în continuare într-o stare dezastruoasă, condamnă la sărăcie o zonă cu potenţial incredibil. I-am amintit şi faptul că, aici, trăiesc peste 50 de mii de oameni şi trebuie să li se facă dreptate”, a detaliat deputatul ALDE Dumitru Lovin.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button