Administratie

În decembrie, la Dănicei, a fost făcută recepţia finală a reţelei de apă

dumitru pirneci noi 2011În luna decembrie a anului trecut, la Dănicei, a fost făcută recepţia finală a investiţiei ce a vizat introducerea reţelei de apă potabilă. Primarul Dumitru Pirneci a declarat că lucrările au avut loc pe o lungime totală de 36 km. şi au cuprins satele Dealu Lăunele, Bădeni, Glodu, Ceretu, Dealu Scheiului şi Drăguleşti. „Racordările au fost deja făcute, iar toate gospodăriile din aceste sate beneficiază permanent de apă potabilă”, a spus reprezentantul PNL, după care a precizat că valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la peste 36 miliarde lei vechi. În încheiere, primarul comunei Dănicei a dorit să le mulţumească senatorului Dorel Jurcan, vicepreşedintelui CJV Romulus Bulacu şi deputatului Samoil Vîlcu, pentru sprijinul acordat în scopul finalizării acestui proiect. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button