Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

În cazul lui Pîrnău, Constantin Robiu face ceea ce ar trebui să facă presa vâlceană, mediul de afaceri şi politicienii care se consideră verticali

Constantin Roibu, directorul general de la Oltchim, nu-l iartă pe cel mai dalmaţian ziarist vâlcean, Tibi Pîrnău, care, de anul trecut, îl înjură fără întrerupere şi în cel mai penibil mod, făcând pe faţă jocurile PCC, una dintre structurile economice interesate ca societatea vâlceană să fie închisă cât mai rapid.

Constantin Roibu şi-a asumat riscul de a fi înjurat în continuare în fiţuica lui Pîrnău, aşa că nu şi-a retras procesul împotriva acestuia şi nici nu i-a dat bani, cu contract sau fără, ca să fie lăsat în pace. De această dată, poziţia managerului general de la Oltchim pare să fie de neclintit, chiar dacă, până anul trecut, se aude că nu i-ar prea fi refuzat pseudo-ziaristului nicio pretenţie.
Cel puţin ciudat este că, în timp ce directorul general Roibu este hotărât să demonstreze că modul celor ca Pîrnău de a face presă este unul infect, care poate afecta interesele naţionale şi nu trebuie să rămână nepedepsit, Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea şi al Consiliului Judeţean, a cedat presiunilor şi a început să cotizeze, devenind direct sau prin intermediul instituţiilor subordonate CJV unul dintre principalii sponsori ai fiţuicii lui Pîrnău.
Pesemne că Ion Cîlea a uitat prea repede ce mizerii şi neadevăruri s-au scris şi despre el, în campaniile electorale trecute, când îi zăpăcea pe ceilalţi ziarişti cu telefoanele, plângându-se că este victima calomniilor şi insultelor lui Pîrnău, pus de „forţe oculte” să-l atace. Poate că, în cazul său, este vorba despre lucruri pe care nici noi nu le cunoaştem, dar preferăm în continuare să credem că procedează astfel doar de teamă şi nu pentru că ar fi „agăţabil” cu nimic.
Chiar şi în aceste condiţii, însă, nu înţelegem de ce Ion Cîlea acceptă un compromis cu Pîrnău, care dintotdeauna a demonstrat că nu are caracter şi nici respect faţă de oamenii care i-au plătit inclusiv şcoala, care i-au pus o pâine pe masă, cum este, de exemplu, cazul lui Dumitru Persu. Acum câţiva ani, când Pîrnău umbla cu chiloţii rupţi în fund şi-i ghiorţăiau maţele de foame, secretarul executiv al PSD Vâlcea, de milă, i-a plătit taxa la facultate şi a avut grijă să-i găsească şi un loc de muncă, la Prefectură. Imediat după ce Pîrnău a simţit gustul banilor şi cineva i-a oferit mai mult, acesta l-a luat la înjurături pe omul care i-a oferit o şansă în viaţă.
În mod normal, presa vâlceană, mediul de afaceri şi politicienii care se consideră verticali ar trebui să ia atitudine împotriva ziariştilor ca Pîrnău, nicidecum să-i încurajeze, pentru că fiecare dintre cei care îl plătesc riscă să intre la rând. (E.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button