Liga III

Idee inedită în Treapt! Conducătorii de la Flacăra Horezu vor să dispute derbiul cu FC „U” Craiova în Zăvoi

* partida e programată sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 15.00

Flacăra Horezu are un program infernal în următoarele runde din Liga a III-a, în care va înfrunta, pe rând, echipele CSM Flacăra Moreni (în deplasare), Atletic Bradu (acasă), FC Braşov (tot în deplasare), iar apoi pe FC „U” Craiova 1948 (pe teren propriu). Din câte se pare, oficialii din Treapt iau în calcul posibilitatea ca super-meciul cu formaţia lui Adrian Mititelu să nu se joace la Horezu, ci în Râmnic, pe Stadionul „Municipal” din Zăvoi. Fiind singura reprezentantă a judeţului Vâlcea într-un eşalon naţional, Flacăra Horezu ar putea profita de faima adversarei sale pentru a avea cât mai mulţi spectatori în tribune, iar în Zăvoi ar fi posibil acest lucru faţă de stadionul din Treapt.

„Toţi fotbaliştii noştri vor da totul pe teren pentru un succes cu Craiova, indiferent unde s-ar juca”

Referindu-se la partida programată sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 15.00, antrenorul-jucător de la Flacăra Horezu, Adi Popa, a declarat că indiferent unde s-ar juca obiectivul va fi acela de a obţine un rezultat cât mai bun. „Există într-adevărar această variantă, să jucăm în Râmnic cu FC „U” Craiova, s-a vehiculat aşa ceva, dar încă nu s-a stabilit nimic cert. În orice caz, nu eu voi decide unde va avea loc acel meci foarte important pentru noi. În perioada următoare, domnul primar Nicolae Sărdărescu şi conducătorii clubului nostru vor stabili unde se va juca. Vom evolua acolo unde se va dori! Un singur lucru vreau însă să-i asigur pe vâlceni: că toţi fotbaliştii noştri vor da totul pe teren pentru un succes cu Craiova, indiferent unde s-ar juca. Pe mine, ca antrenor şi jucător, dar şi pe ceilalţi componenţi ai lotului, ne preocupă însă în primul rând rezultatele şi ce vom mai face până atunci în campionat. Pentru că mai e mult timp până la meciul cu Craiova. Mai avem de jucat acum la Moreni, apoi acasă cu Bradu, la Braşov, iar abia apoi va urma marele duel cu gruparea din Bănie”, a spus Adi Popa.

Adi Popa a evoluat ca jucător în Zăvoi, în perioada când era legitimat la CSM Rm. Vâlcea

În continuare, acesta a declarat că, personal, s-ar simţi bine să joace derbiul cu FC „U” Craiova şi în Zăvoi, mai ales că a şi evoluat acolo o perioadă, când era legitimat la CSM Rm. Vâlcea. „Atmosfera era extraordinară în tribune pe vremea când exista acea echipă! Am avut o trupă frumoasă atunci şi e păcat că n-am obţinut şi promovarea în Liga I. Am terminat pe locul 3 cu CSM Rm. Vâlcea, în acea serie foarte dificilă, în care ne-am duelat cu FCM Tg. Mureş şi CS „U” Craiova, care au ajuns apoi pe prima scenă fotbalistică a ţării”, şi-a adus aminte Adi Popa.
Sezonul despre care vorbeşte antrenorul-jucător de la Flacăra Horezu este 2013-2014. CS „U” Craiova a terminat în fruntea Seriei a II-a, cu 37 de puncte, iar FCM Tg. Mureş s-a clasat pe 2, cu 34 de puncte. CSM Rm. Vâlcea a încheiat doar pe poziţia a treia, cu 30 de puncte. Până la urmă, FRF a decis însă ca în elită să ajungă totuşi echipa din Bănie, care în mod normal nu avea drept de promovare, deoarece abia fusese acceptată direct în Liga a II-a. Din păcate pentru formaţia din Zăvoi, FRF a schimbat regulile din mers, iar CSM Rm. Vâlcea a avut de pierdut. CS „U” Craiova este actuala echipă din Liga I, nu cea care e deţinută acum de Adrian Mititelu (FC „U” Craiova 1948), pe care Flacăra o va întâlni sâmbătă, 6 octombrie, în meci direct, pe teren propriu, în Treapt sau în Zăvoi, în funcţie de unde vor dori oficialii horezeni să aibă loc acel meci.
Demn de menţionat mai este însă faptul că Adi Popa putea ajunge în Liga I şi cu Damila Măciuca, în sezonul 2012-2013, când a pierdut de asemenea promovarea la „mustaţă”, în faţa echipelor Corona Braşov (48 de puncte) şi ACS Poli Timişoara (45), alb-verzii având doar 44.
Pentru a putea schimba locaţia unui meci, o echipă este nevoită să anunţe acest lucru la FRF cu cel puţin 10 zile înainte de data oficială. Iar asta înseamnă că pe 25 septembrie se va şti exact unde se va disputa derbiul Flacăra Horezu – FC „U” Craiova 1948. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button