Diverse

Hermina Stoicănescu şi Alin Olaru au ales Spania ca destinaţie de vacanţă

Cele mai multe dintre handbalistele HCM-ului se află, în această perioadă, în vacanţă. Până la startul pregătirilor pentru un nou sezon competiţional nu a mai rămas prea mult timp, astfel că o parte dintre ele s-au decis să profite din plin de această perioadă de pauză. Maria Gavrilă şi Cristina Florica au ales aceeaşi destinaţie de vacanţă. Au mers în Dubai, cel mai populat oraş din Emiratele Arabe Unite. Situat pe coasta Golfului Persic, Dubai impresionează prin clădirile uriaşe (Burj al Arab sau Burj Kalifa) şi numeroasele alte obiective, unice în lume, care, în timp, au transformat total oraşul, dintr-o mică aşezare pescărească, într-una dintre cele mai vizitate metropole de pe mapamond. Insulele artificiale, plajele cu nisip fin, arhitectura futuristă, restaurantele şi mall-urile desprinse, parcă, dintr-o altă lume, uriaşele fântâni arteziene dansatoare, maşinile de lux, water-park-urile, acvariul gigant, parcurile de distracţii, reprezintă doar câteva dintre atracţiile din Dubai. Dacă ar mai fi putut amâna puţin vacanţa, ar fi avut ocazia de a merge într-o cursă cu cel mai special taxi. Se estimează că în luna iulie, în Dubai va funcţiona primul taxi zburător din lume, care nu va avea şofer, traseul fiind stabilit de la sol. Cursele vor dura până la o jumătate de oră. Automobilul poate atinge şi 160 kilometri pe oră. O adevărată nebunie pentru iubitorii de senzaţii tari! În altă ordine de idei, la începutul acestei săptămâni a început cu adevărat vacanţa şi pentru Hermina Stoicănescu. Extrema HCM-ului a „zburat” în Spania, alături de iubitul său, arbitrul Alin Olaru şi încă un cuplu, Cătălin Borţa (fost jucător la CSM) şi soţia sa. Aceştia se bucură de plajă şi de soare la malul Mării Mediterane, în Valencia, al treilea oraş ca mărime din Spania, care oferă turiştilor o paletă largă de obiective de vizitat. Din Valencia, se poate ajunge uşor, pe calea aerului sau cu ferry-boat-ul, şi pe celebra insulă Ibiza, din arhipeleagul Baleare, cunoscută drept „insula care nu doarme niciodată”, apreciată în special de tineri, de vedete şi nonconformişti, de cei care iubesc viaţa de noapte şi petrecerile spectaculoase. Din Spania, Hermina Stoicănescu şi Alin Olaru vor pleca în Anglia. Vor petrece câteva zile şi în Londra, unde-l vor avea ca şi ghid pe Cătălin Borţa, care lucrează acolo de câţiva ani. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button