Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

HCM Torok s-a impus în „derby-ul suferinţei”, cu CSŞ Rm. Vâlcea

Printre meciurile programate în runda a patra din Seria F a campionatului de junioare 3 s-a regăsit şi cel de la Vâlcea, din Sala „Traian”, dintre CSŞ Rm. Vâlcea şi HCM Torok. A fost un derby local al suferinţei, dată fiind poziţia celor două din clasament. După cum am mai anunţat, ambele formaţii dispun de jucătoare mai mici de vârstă decât cele ale altor echipe din grupă şi tocmai de aceea nici pretenţiile nu pot fi mari. Partida dintre cele două grupări s-a încheiat favorabil „oaspetelor”. HCM Torok a controlat jocul şi s-a impus până la urmă la o diferenţă de două goluri, cu 27-25 (16-9 la pauză). Pentru Torok a fost primul succes din acest sezon. În etapa a V-a, Torok va juca, pe teren propriu, cu CSŞ Târgovişte, în timp ce CSŞ Rm. Vâlcea va înfrunta, în Sala „Traian”, lidera seriei, pe CS Chimia Rm. Vâlcea (meciul se va disputa vineri, 13 octombrie, de la ora 14.00). (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button