Liga Nationala

HCM Rm. Vâlcea promite un joc de calitate şi o nouă victorie de senzaţie în meciul cu Corona Braşov

* partida va avea loc duminică, 28 ianuarie, de la ora 16.30, în Sala Traian

Vicelidera Ligii Naţionale de handbal feminin la finele turului, HCM Rm. Vâlcea, va începe cea de-a doua parte a sezonului cu un meci pe teren propriu. Astfel, duminică, 28 ianuarie, de la ora 16.30, elevele lui Aurelian Roşca vor înfrunta, în Sala Traian, echipa Corona Braşov. Vâlcencele se află într-o perioadă extrem de fastă, având şase victorii consecutive în întrecerea internă, astfel că speră la un nou succes de senzaţie, care să le ofere în continuare şansa de a deveni, în premieră, vicecampioane naţionale. Pe lângă acest obiectiv, Iryna Glibko & Co. vor să-şi ia şi revanşa în faţa grupării de la poalele Tâmpei, după eşecul din tur.

Aurelian Roşca, antrenor HCM Rm. Vâlcea:
„Meciul cu Corona Braşov este foarte important în economia campionatului”

Faţă de partida din runda inaugurală a sezonului, când Corona Braşov s-a impus la limită, cu scorul de 23-22, lucrurile se prezintă însă cu totul altfel acum în tabăra adversă. Din cauza seriei de rezultate slabe, conducătorii de la poalele Tâmpei l-au demis, în urmă cu o săptămână, mai precis după eşecul drastic cu SCM Craiova (19-28, pe teren propriu), pe tehnicianul cu care au început campionatul, Costică Buceschi. În locul acestuia au fost instalaţi ca antrenori interimari Vasile Curiţeanu şi Dumitru Dobrescu, cu care Corona Braşov s-a impus la limită în ultima etapă din turul Ligii Florilor, la CSM Bistriţa (cu 28-27).
„Trebuie să pregătim şi să abordăm foarte atent meciul cu Corona Braşov, care este unul foarte important în economia campionatului. Pentru noi, fiecare joc e esenţial, pentru a ne realiza obiectivul propus, calificarea în cupele europene. Despre problemele de la echipa adversă, nu comentez! Nu e treaba noastră că s-a schimbat antrenorul”, a spus antrenorul HCM-ului, Aurelian Roşca, după meciul cu Rapid Bucureşti, de săptămâna trecută.

Petre Berbecaru, preşedinte HCM Rm. Vâlcea:
„Echipa braşoveană conta pentru o cupă europeană, dar se pare că a rămas de căruţă”

La problemele apărute la Braşov s-a referit pe scurt şi preşedintele Petre Berbecaru, de la HCM Rm. Vâlcea. „Mă surprinde ce s-a întâmplat la Braşov, chiar nu mă aşteptam la aşa ceva! Mai ales că acolo s-au făcut investiţii masive, vara trecută. Corona era evident una dintre echipele care contau pentru locurile de cupă europeană, dar se pare că a cam rămas de căruţă!”, a declarat Berbecaru.

Oficialii vâlceni se aşteaptă la un număr record de spectatori în Sala Traian

Fără îndoială, şi de această dată, prin prisma importanţei pe care o are meciul dintre HCM şi Corona Braşov, oficialii clubului vâlcean se aşteaptă la un număr record de spectatori în Sala Traian. Astfel, dacă la ultimele partide (cu CSM Roman şi Rapid Bucureşti) au fost prezenţi în jurul a 2000 de spectatori, duminica aceasta s-ar putea înregistra o afluenţă de peste 2500.
După partida de duminică, 28 ianuarie, pentru formaţia antrenată de Aurelian Roşca va urma derbiul cu SCM Craiova, principala rivală în lupta pentru titlul de vicecampioană naţională. Din cauza participării echipei din Bănie în grupele Cupei EHF, doljenii au programat partida cu HCM Rm. Vâlcea pentru joi, 8 februarie, de la ora 17.30. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button