Diverse

HCM Rm. Vâlcea nu are jucătoare convocate la naţionala României pentru Trofeul Carpaţi

* mai mult ca sigur, vicelidera Ligii Florilor nu va fi reprezentată astfel nici la turneul final al Campionatului Mondial din Germania, care va avea loc în perioada 1-17 decembrie

Pe val după ultimele lor evoluţii la HCM Rm. Vâlcea, handbalistele Cristina Florica şi Raluca Băcăoanu nu au mai intrat în vederile selecţionerului spaniol Ambros Martin, pentru a face parte din lotul naţionalei României la Trofeul Carpaţi. Ediţia din 2017 a acestei competiţii (care va fi cea de-a 49-a din istorie) va avea loc la finele săptămânii, mai precis în perioada 24-26 noiembrie, la Craiova. În Bănie, „tricolorele” vor avea ca adversare puternicele reprezentative ale Braziliei, Poloniei şi Macedoniei. Pentru cele trei meciuri de pregătire, Ambros Martin a convocat doar 20 de jucătoare din lotul lărgit de 28 pe care îl are la dispoziţie.
Aşa cum se cunoaşte, la turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin, care se va desfăşura în Germania, între 1 şi 17 decembrie, naţionala României se va duela, în prima fază, cu Franţa, Spania, Slovenia, Angola şi Paraguay. Primele patru clasate se vor califica mai departe, în optimi. Din cauza programului foarte încărcat al „tricolorelor” din următoarea perioadăă, conducerea FRH a luat decizia de a întrerupe Liga Florilor, care se va relua oficial pe 10 ianuarie 2018, cu meciurile celei de-a 11-a etape. (N.C.)

Trofeul Carpaţi / Ediţia 2017
Craiova, 24-26 noiembrie

Programul meciurilor

• Etapa I (vineri, 24 noiembrie:
Macedonia – Brazilia (Ora 17.00)
România – Polonia (Ora 19.00)

• Etapa a II-a (sâmbătă, 25 noiembrie:
Brazilia – Polonia (Ora 14.00)
România – Macedonia (Ora 16.00)

• Etapa a III-a (duminică, 26 noiembrie:
Macedonia – Polonia (Ora 14.00)
România – Brazilia (Ora 16.00)

Lotul echipei naţionale de handbal feminin a României pentru Trofeul Carpaţi:

• Portari: Denisa Dedu (Siofok), Yulia Dumanska (SCM Craiova)
• Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei (SCM Craiova), Ana Maria Iuganu-Popa (CSM Roman)
• Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Cristina Zamfir-Florianu (SCM Craiova), Bianca Bazaliu (CSM Bucureşti), Gabriella Szucs (Dunărea Brăila)
• Centri: Cristina Laslo (Buducnost Podgorica), Mădălina Zamfirescu (Debrecen), Eliza Buceschi (Corona Braşov)
• Interi dreapta: Ana Maria Drăguţ (HC Zalău), Alina Ilie (CSM Unirea Slobozia), Melinga Geiger (Brest), Laura Popa (Corona Braşov)
• Extreme dreapta: Aneta Udriştioiu (CSM Bucureşti), Ana Maria Berbece („U” Alexandrion Cluj-Napoca)
• Pivoţi: Crina Pintea (Issy Paris), Cyntia Tomescu (Corona Braşov), Timea Tătar (Corona Braşov)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button