Liga NationalaDiverse

HCM Rm. Vâlcea mai are în lot doar 16 jucătoare

* în acest sezon, oficialii au cedat la alte echipe, sub formă de împrumut, trei handbaliste tinere

După despărţirea de Cristina Elena Mitrache, echipa vâlceană HCM Rm. Vâlcea mai are în lot doar două jucătoare pe postul de extremă dreapta. Este vorba de spanioloaica Marta Lopez Herrero (născută pe 4 februarie 1990) şi de tânăra Alexandra Badea (născută pe 22 mai 1998), ambele fiind transferate la HCM vara trecută.
Demn de precizat mai este şi faptul că Cristina Elena Mitrache e cea de-a treia jucătoare împrumutată de oficialii de la HCM Rm. Vâlcea în timpul campionatului actual, după extrema stângă Hermina Stoicănescu (21 de ani), care a fost cedată la CSM Slatina, şi pivotul Florentina Craiu (tot în vârstă de 21 de ani), care va evolua, de asemenea, în altă parte până la finele sezonului, mai precis la Dunărea Brăila. Altfel, HCM Rm. Vâlcea s-a mai despărţit la începutul sezonului, după doar câteva etape, şi de macedoneanca Andrea Beleska, născută pe 3 ianuarie 1994, care s-a legitimat ulterior la o altă grupare din Liga Florilor, CSU Danubius Galaţi.
În prezent, din lotul echipei antrenate de Aurelian Roşca mai fac parte doar 16 jucătoare, trei dintre acestea fiind portari. Însă, una dintre componente, extrema stângă Ana Maria Tănăsie, este accidentată în această perioadă, ea urmând a reveni pe teren abia în martie. (N.C.)

Lotul actual al echipei HCM Rm. Vâlcea

• Portari:
Petra Blazek (născută pe 15 iunie 1987)
Marina Razum (născută pe 25 februarie 1992)
Diana Ciucă (născută pe 1 iunie 2000)

• Extreme stânga:
Cristina Florica (născută pe 11 aprilie 1992)
Ana Maria Tănăsie (născută pe 6 aprilie 1995)

• Extreme dreapta:
Marta Lopez Herrero (născută pe 4 februarie 1990)
Alexandra Badea (născută pe 22 mai 1998)

• Pivoţi:
Raluca Băcăoanu (născută pe 2 mai 1989)
Sara Vukcevic (născută pe 25 martie 1992)

• Interi stânga:
Andreea Adespii Molnar (născută pe 9 mai 1990)
Natasa Krnic (născută pe 7 august 1987)
Ines Khouildi (născută pe 11 martie 1985)

• Interi centru (coordonatori):
Iryna Glibko (născută pe 18 februarie 1990)
Alicia Fernandez Fraga (născută pe 21 decembrie 1992)
Maria Alexandra Gavrilă (născută pe 16 iunie 1995)

• Interi dreapta:
Natallia Vasileuskaya (născută pe 23 februarie 1991)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button