Liga Nationala

HCM Rm. Vâlcea a făcut show cu Danubius Galaţi

La finele săptămânii trecute, HCM Rm. Vâlcea a obţinut o nouă victorie în Liga Florilor. Handbalistele antrenate de Aurelian Roşca s-au impus fără probleme în Sala Traian în faţa echipei Danubius Galaţi, cu scorul de 26-17 (după 12-6, la pauză).

În prima repriză, Petra Blazek a fost din nou senzaţională între buturi

Aşa cum era de aşteptat, Iryna Glibko & Co. au avut iniţiativa pe teren încă din debutul meciului. Dar, cu toate acestea, diferenţa faţă de adversare a fost de cel mult două goluri în primul sfert de oră. Iar asta în special din cauza lipsei de concentrare în fazele de atac. Vâlcencele s-au desprins pentru prima oară la trei „lungimi” pe tabela de marcaj abia în minutul 16, când scorul a devenit 7-4. Austriaca Petra Blazek a fost din nou într-o zi de graţie şi a avut mai multe intervenţii de senzaţie, astfel că HCM nu a mai încasat niciun gol în aproape 11 minute de joc. Paradele acesteia le-au dat încredere coechipierilor sale şi le-au ajutat să-şi dozeze mai bine eforturile în ofensivă. Echipa vâlceană s-a desprins la 10-4 în minutul 24, deşi a fost nevoită să se confrunte şi cu eliminările a două jucătoare. Până la urmă, diferenţa de şase goluri avea să se consemneze şi la pauză (12-6).

Diferenţa maximă pe tabela de marcaj s-a consemnat chiar la final

Imediat după pauză, HCM s-a desprins la şapte goluri (13-6, în minutul 31, iar apoi 15-8, în minutul 36). Apoi, a urmat însă o perioadă de degringoladă în tabăra vâlceană, de care gălăţencele au profitat din plin şi s-au apropiat la 15-12 (în minutul 43). După aproape 7 minute de „secetă” şi tensiune acumulată, ucraineanca Iryna Glibko avea „să spargă din nou gheaţa” pentru HCM (17-12), iar din acel moment lucrurile s-au liniştit. Jucătoarele de la Danubius n-au mai reuşit să revină în joc, iar elevele lui Aurelian Roşca şi-au mărit încet-încet avantajul, la 6, 7 şi 8 „lungimi”. Până la urmă, diferenţa maximă (de 9 goluri) s-a consemnat chiar la finalul meciului (26-17). (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button