Acasă Diverse Handbalistele, vacanţe în SUA, Seychelles şi Kenya

Handbalistele, vacanţe în SUA, Seychelles şi Kenya

479
0

Handbalistele vâlcene au tras din greu în sezonul trecut pentru a-şi îndeplini obiectivele. Au reuşit să ajungă acolo unde şi-au propus, iar în stagiunea viitoare vor juca în cupele europene. După un an solicitant, şi-au permis câteva zile de răsfăţ. Astfel, o parte dintre acestea au ales destinaţii de vacanţă de 5 stele. Alexandra Maria Gavrilă, spre exemplu, a mers peste ocean. Aceasta a petrecut câteva zile de vis în Statele Unite ale Americii, alături de prietenul său, vâlceanul Mihai Pîrvu, care este şi el sportiv (arbitru de handbal). Cei doi au zburat în Los Angeles, cel mai mare oraş din California şi al doilea, ca număr de locuitori, din SUA. Bineînţeles, aici nu puteau rata Hollywood, cel mai renumit centru al industriei cinematografice şi de televiziune americane, Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame), plajele de la malul Oceanului Pacific, portul Long Beach, orăşelul situat pe malul Golfului Santa Monica. Au mers şi la Marele Canion, unul dintre cele mai renumite obiective turistice din State, „săpat” de fluviul Colorado, un adevărat fenomen al naturii, care atrage, anual, peste 5 milioane de turişti. Oraşul Luminilor şi al Cazinourilor, Las Vegas, s-a regăsit, de asemenea, în itinerariul lor. Tot în SUA, Maria şi-a sărbătorit şi ziua de naştere. Pe 16 iunie, fiica antrenorului de la Şcoala 181 Bucureşti, Maximilian Gavrilă, a împlinit 23 de ani.

Cristina Florica s-a bucurat de soare în Emiratele Arabe Unite şi la malul Oceanului Indian

Nici Cristina Florica nu a dus-o rău în vacanţă! Extrema HCM-ului s-a bucurat în perioada de pauză competiţională de un circuit exotic. A fost în Emiratele Arabe Unite, la Dubai şi Abu Dhabi, însă a mai ajuns în Kenya, la Oceanul Indian, în insulele Seychelles, mai exact pe insula Praslin, un adevărat paradis, o destinaţie turistică extrem de apreciată, cu multe hoteluri, staţiuni şi plaje înconjurate de păduri tropicale, „habitatul” perfect pentru o serie de păsări exotice, printre care şi papagalul negru. Tot aici se află şi Rezervaţia naturală „Vallee de Mai”, supranumită Grădina Edenului, palmierii Coco de Mer, arborii cu cele mai mari seminţe din lume, ale căror frunze pot ajunge până la 14 metri lungime.

Hermina Stoicănescu şi Alin Olaru au fost acasă la Cristiano Ronaldo

Handbalista vâlceană Hermina Stoicănescu, legitimată, în prezent, la CSM Slatina, formaţie care activează în Liga Naţională şi prietenul ei, arbitrul Alin Olaru, s-au îndrăgostit de Spania, după vacanţele petrecute acolo, însă în această vară au preferat să meargă în concediu în Portugalia. Au ales ca destinaţie oraşul Funchal, capitala Insulelor Madeira, de la malul Oceanului Atlantic, devenit faimos şi datorită fotbalistului Cristiano Ronaldo, care s-a născut aici. Cristiano este considerat drept unul dintre cei mai buni fotbalişti ai lumii din generaţia sa şi din istoria fotbalului. A câştigat de patru ori „Balonul de Aur” şi de trei ori „Gheata de Aur”. A jucat la Sporting Lisabona, Manchester United şi Real Madrid, având în palmares numeroase trofee, printre care şi cel al Ligii Campionilor (pe care l-a cucerit de patru ori). Cu echipa naţională a Portugaliei, a câştigat, în 2016, Campionatul European. Acum, Cristiano se află la Mondialul din Rusia. Prin cele patru goluri ale sale, a ajutat Portugalia să se califice în optimi. În această fază, portughezii vor înfrunta selecţionata din Uruguay. Alin Olaru este mare fan Cristiano Ronaldo şi a fost extrem de bucuros că a putut sărbători în stradă, alături de portughezii din Funchal, reuşitele starului de la Real Madrid. Bineînţeles, nu s-a dus în Portugalia doar pentru a urmări meciurile de la Mondiale pe ecranele uriaşe de pe insula Madeira. Împreună cu partenera sa, a vizitat Muzeul CR 7 şi toate obiectivele turistice din zonă, a mers în croazieră în Atlantic, s-a bucurat de preparatele tradiţionale renumite, de vinul de Madeira, despre care se spune că este cel mai bun din lume, de soare şi de peisajele superbe, de pe cea mai însorită coastă a insulei Madeira.