Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

Handbalista Hermina Stoicănescu, convocată în premieră la echipa naţională de senioare a României

În toamna anului trecut, oficialii de la HCM Rm. Vâlcea au luat decizia de a renunţa, temporar, la serviciile extremei Hermina Stoicănescu. Aceasta a fost împrumutată până în vară la CSM Slatina, formaţie aflată, în acel moment, în subsolul clasamentului. Iniţial, tânăra handbalistă nu a fost încântată de această mutare, dar acum se simte foarte bine sub comanda Victorinei Bora şi şi-a dori să continue şi din sezonul viitor la Slatina. La gruparea olteană a avut şansa de a juca mai mult şi de a demonstra că e capabilă de evoluţii bune în Liga Florilor. Hermina a fost remarcată şi de antrenorii echipei naţionale de senioare a României, care au convocat-o, în premieră, la lot, pentru o acţiune ce se va desfăşura la Izvorani, între 15 şi 20 aprilie. Ambros Martin şi Horaţiu Paşca îşi doresc schimbări pentru următorul meci din preliminariile Campionatului European, cu Austria, programat în deplasare, pe 31 mai. „Am fost la toate loturile naţionale, de la junioare, până la tineret. Convocarea la senioare, la echipa naţională de handbal feminin a României era singura care îmi lipsea. Sincer, am fost surprinsă când mi s-a comunicat că am fost chemată la Naţională, dar îmi doream foarte mult să se întâmple acest lucru la un moment dat. E o mare mândrie pentru mine! Sper să confirm aşteptările! Pentru mine, schimbarea din toamna anului trecut, când am fost împrumutată de la Vâlcea, la Slatina, s-a dovedit de bun augur. Am avut şansa să joc mai mult. Mă simt foarte bine la Slatina şi mi-aş dori să continui aici şi să ne îndeplinim obiectivul, să rămânem în Liga Naţională”, a spus Hermina Stoicănescu, extrema formaţiei CSM Slatina, echipă care se află acum pe locul 10 în Liga Naţională, ultimul care asigură prezenţa în viitorul sezon al primului eşalon handbalistic al ţării. În afară de Hermina Stoicănescu, de la CSM Slatina a mai fost convocată la echipa naţională de senioare şi Lorena Ostase, care evoluează pe postul de pivot la formaţia antrenată de Victorina Bora. (S.S.)

Articole Similare

One Comment

  1. Este vorba despre lotul de …insamantari .. Niciodata Hermina si alte 9-10 din acest lot convocat nu vor juca la un C.E sa Campionat mondial . Sanse doar pt : Adespi,Pivotul de la Slatina, sau de la Bistrita !

Lasă un răspuns

Back to top button