Politica

Guvernul Tudose pune frână dezvoltării staţiunii Ocnele Mari

– cu toate acestea, primarul Mihai Pătru se zbate să îmbunătăţească infrastructura locală

După ce, recent, a început proiectarea tehnică pentru modernizarea a 13 căi de acces din Ocnele Mari, în lungime totală de 6,45 kilometri, primarul Mihai Pătru face pregătiri intense pentru etapa a 3-a de modernizare a străzilor din localitate (12,18 km. – Coceneşti I, Valea Grădinilor, Sorăt III, Şcolii, Sorăt II, Intrarea 22 Decembrie I şi II, Strada Ştrandului, Sorăt I, Merilor, Lunca, Teilor, Abatorului, Goruniş, Albinelor şi Valea Bradului). Un alt obiectiv prioritar aflat în atenţia primarului Mihai Pătru se referă la reabilitarea podurilor, podeţelor şi punţilor pietonale din staţiune. Pentru această ultimă investiţie, edilului PNL i s-au repartizat 17,5 miliarde de lei vechi. Mihai Pătru ar fi vrut însă să primească sprijin şi pentru alte investiţii, mai importante, cum ar fi drumurile, infrastructura turistică de agrement, sistemele de apă, canalizare şi iluminat, cu atât mai mult cu cât, în spaţiul public, actualii guvernanţi, de la PSD, se arată foarte preocupaţi de situaţia de la Ocnele Mari şi declară că susţin efoturile administraţiei publice locale de a dezvolta staţiunea. Se pare însă că, şi în acest caz, de la vorbe până la fapte, este cale lungă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button