Diverse

Gutău şi Primăria Râmnicului organizează, în acest week-end, Ziua Recoltei

Mircia Gutău şi Primăria Râmnicului organizează, în acest week-end, Ziua Recoltei. Sărbătoarea a ajuns la cea de-a 9-a ediţie şi se va desfăşura în zilele de 5 şi 6 octombrie. Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că, anul acesta, peste 40 de producători de fructe şi legume, lactate şi carne, murături, gemuri şi dulceţuri, miere ş.a.m.d, atât din Vâlcea, cât şi din judeţele învecinate, alături de agenţi economici locali din domeniul alimentar (Diana, Annabella, Boromir etc.) îi vor încânta pe vizitatorii târgului la standurile amenajate în principala piaţă publică a oraşului. Bineînţeles, nu vor lipsi meşterii populari, grătarele şi nici mustul proaspăt stors, iar pentru ca tabloul să fie complet, municipalitatea a pregătit şi un program artistic. Sâmbătă: ora 10:00, după deschiderea oficială, concert al Fanfarei „Constantin Brâncoveanu”; 11.00-13.00 – program artistic susţinut de elevii Palatului Copiilor; 15.00-16.00 – program artistic susţinut de trupa „Muguraşii”, Şcoala de Belle Arte şi Ansamblul „Dor Junior”; 16.00-18.00 – spectacol folcloric al Orchestrei „Rapsodia Vâlceană”; 18.00-19.00 – program artistic al grupului „Voice Angels”, coorodonat de soprana Camelia Clavac. Duminică, 6 octombrie: 11.00-12.30 – concert al Fanfarei „Constantin Brâncoveanu”; 16.00-18.00 – spectacol folcloric al Orchestrei „Rapsodia Vâlceană”; 18.00-19.00 – program artistic susţinut de Ansamblul „Ciuleandra”.


Articole Similare

Back to top button