Administratie

Gutău şi colegii săi au convins-o pe Viorica Dăncilă

Miercuri, 19 iunie, o delegaţie a Asociaţiei Municipiilor din România, din care a făcut parte şi primarul Mircia Gutău, s-a întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă pentru a discuta despre reglarea pierderilor pe care administraţiile locale le-au înregistrat în perioada ianuarie-martie, din cauza noului mod de calcul la bugetelor. După cum probabil se ştie, cotele au fost reduse de la 60 la 41,75 %, multe oraşe pierzând astfel sume colosale.
Primarii i-au cerut premierului alocări de fonduri prin rectificarea bugetară în aşa fel încât visteriile locale să ajungă cel puţin la nivelul anului 2017. „Susţinerea finanţării sistemelor de termoficare centralizată în iarna următoare şi efectuarea de demersuri pentru ca bugetul Uniunii Europene 2021-2027 să prevadă o linie de finanţare pentru modernizarea sistemelor de termoficare centralizată a fost un alt subiect important. De asemenea, s-a vorbit despre organizarea unor întâlniri între reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi primarii din localităţile care înregistrează deficite de finanţare, în vederea identificării unor măsuri pentru soluţionarea problemelor, dar şi despre aprobarea Codului finanţelor publice locale, cu includerea cotelor din impozitul pe venit ce revin autorităţilor locale în procent fix şi garantat pe 7 ani, pentru asigurarea predictibilităţii în stabilirea bugetelor locale anuale şi multianuale”, a spus Gutău, după întâlnirea cu Dăncilă. Edilul a menţionat că, în urma discuţiilor, şefa Guvernului a promis rezolvarea tuturor problemelor semnalate.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button