Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Administratie

Gutău: Rm. Vâlcea este prima localitate care intră în reţeaua europeană a oraşelor prietene cu albinele

Vineri, 31 august, primarul Mircia Gutău şi Mircea Ciocan, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România – ROMAPIS, au semnat protocolul prin care municipiul Râmnicu Vâlcea devine prima localitate din România care intră în reţeaua oraşelor europene prietene ale albinelor.

Prin acest document, administraţia locală se angajează să adopte un pachet de măsuri în mai multe domenii de activitate, printre acestea numărându-se folosirea de tratamente fitosanitare inofensive pentru albine, adoptarea de metode de control a ţânţarilor cu accent în primul rând pe prevenţie, reducerea utilizării erbicidelor în tratarea zonelor adiacente drumurilor şi spaţiilor verzi, realizarea de amenajări peisagistice bazate de specii favorabile albinelor, înfiinţarea în parcuri de mici „grădinţe apicole” cu plante aromatice şi cu potenţial melifer ridicat, derularea de campanii de informare şi conştientizare ecologică, sprijinirea dezvoltării activităţilor apicole în comunitatea locală etc.. Cu această ocazie, şi în contextul aniversării a 10 ani de la înfiinţarea ROMAPIS, primarul Mircia Gutău a primit o plachetă aniversară. Conform reprezentanţilor ROMAPIS, din reţeaua europeană a oraşelor prietene cu albinele, fac parte capitale precum Paris sau Bruxelles, iar la nivel naţional sunt demarate discuţii cu alte trei municipalităţi privind semnarea unor protocoale similare. La eveniment, au luat parte şi crescători de albine locali, reprezentându-i pe cei 56 de apicultori înregistraţi pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, ce totalizează peste 4.000 de stupi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button