Diverse

Gutău promite piscine acoperite, în 2020, în Ostroveni şi Nord

Marţi dimineaţa, la Primăria Râmnicului, a fost organizată o festivitate pentru 35 de cupluri din municipiu, care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Carmen Preda au oferit fiecărei perechi aniversate flori, diplome şi tichete sociale în valoare de 600 de lei. Răspunzând unei întrebări venită de la unul dintre râmnicenii prezenţi la eveniment, Mircia Gutău a anunţat că intenţionează ca, în luna ianuarie 2020, să organizeze o reuniune a tuturor celor care, anul acesta, au aniversat o jumătate de veac de căsnicie. Un alt anunţ important făcut de edil a fost acela că, după finalizarea la 30 noiembrie a bretelelor de la Pasajul Tudor Vladimirescu, se va ocupa foarte serios de găsirea unor amplasamente pentru realizarea a două piscine acoperite. Mircia Gutău a început să caute deja terenuri potrivite pentru aceste obiective în Ostroveni şi Nord, iar până la finele anului 2020 doreşte să fie finalizate.

Articole Similare

Back to top button