Liga 6

Grigore Ceapă a scăpat de problemele medicale şi a jucat din nou pentru Cozia Călimăneşti

* acesta a reuşit o „dublă” în meciul câştigat de formaţia din staţiune în optimile Cupei României, la Lăpuşata

Vicecampioana de iarnă din Superligă, Cozia Călimăneşti, a avut parte de un adversar-surpriză în optimile Cupei României. Formaţia lui Vasile Ilinca s-a deplasat, duminică, la Lăpuşata, pentru confruntarea cu echipa de pe locul 6 din Seria Vest a Ligii a IV-a, Inter, din localitate. Doar timpul le-a creat probleme jucătorilor grupării din staţiune, nu neapărat şi terenul, care s-a prezentat în condiţii acceptabile, ţinând cont de condiţiile meteo. Pe teren, diferenţa a fost sesizabilă. Cozia s-a impus la Lăpuşata cu scorul de 9-2. La pauză a fost 4-0. Pentru formaţia din Călimăneşti au înscris în această partidă: Ciocotoiu (de două ori, în minutele 9 şi 16), Milosteanu (tot de două ori, în minutele 30 şi 43), Roncea (minutul 59), Leo Săraru (în minutul 62), Nonis Duca (în minutul 87). De asemenea, pentru vicecampioana de iarnă a mai realizat o „dublă” şi Grigore Ceapă, jucător care a lipsit o perioadă de pe teren, din cauza unor probleme medicale. Acesta a marcat două goluri succesiv, în minutele 81 şi 82. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button