Liga IV

Golul lui Viorel Merişeanu a făcut diferenţa în partida Olteţu Bălceşti – Lotru Brezoi (1-0)

Vicecampioana Seriei Vest din Liga a IV-a, Olteţu Bălceşti 2014, a terminat victorioasă primul meci de baraj pentru menţinere / promovare în Superligă. Sâmbăta trecută, echipa din sudul judeţului s-a impus la limită, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Lotru Brezoi, care a evoluat în ultimul sezon în elita fotbalului judeţean. Unicul gol al partidei, care a făcut şi diferenţa la final, a fost marcat în repriza secundă, chiar de antrenorul principal al trupei din Bălceşti, Viorel Merişeanu.

Marian Niţă, oficial Olteţu Bălceşti 2014:
„Am dominat repriza secundă, când am şi înscris unicul gol al meciului”

„Aşa cum era de aşteptat, meciul a fost unul foarte echilibrat. Încă din primele minute, noi am încercat însă să ne impunem jocul, să avem o posesie mai mare, chiar dacă ştiam că adversarii sunt mai experimentaţi. În prima repriză, fiecare dintre combatante a avut câte două ocazii clare de gol. După revenirea de la vestiare, noi am dominat însă mai mult şi ne-am creat mai multe şanse de a înscrie, iar una dintre acestea s-a şi finalizat cu un gol”, ne-a declarat Marian Niţă, preşedinte, antrenor secund şi jucător la Olteţu Bălceşti 2014. „Din păcate, în acest duel, ne-au absentat doi jucători de bază. În primul rând, este vorba de Alin Manoloiu (alias «Litoru»), care a prins un contract de muncă în Anglia şi a trebuit să plece. De asemenea, a mai lipsit Andi Grigore, care n-a putut să vină la meci din cauza serviciului, deoarece e poliţist la Perişani. Cu siguranţă, el va putea juca însă în mecul retur de la Brezoi”, a adăugat oficialul de la Olteţu Bălceşti 2014.
În încheiere, Marian Niţă s-a referit şi la atmosfera extraordinară în care s-a jucat manşa tur a barajului de promovare în Superligă. „În tribunele stadionului din Bălceşti, a fost i atmosfera incendiară! Am fost susţinuţi de foarte mulţi oameni, iar aceştia ne-au încurajat tot meciul cu mult entuziasm”, a precizat Niţă. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button