Economie

Gheorghe Gogârnoiu, cel mai bun director de Finanţe din ţară

Gheorghe Pogea spunea de curând despre Gheorghe Gogârnoiu că este cel mai bun director din ţară. Bilanţul pe 2009 al Direcţiei Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, prezentat vinerea trecută, demonstrează că aprecierile ministrului au fost corecte.

Modernizarea – prioritate a procesului de reformă

La eveniment, au participat Mihail Constantin, consilier – vicepreşedinte al Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală, Petre Ungureanu, prefect al judeţului Vâlcea, Doru Ioan Filip, suprefect, Dumitru Persu şi Romulus Bulacu, vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Vâlcea, reprezentanţi ai principalelor instituţii publice judeţene, parlamentari vâlceni şi reprezentanţi ai presei. Potrivit bilanţului prezentat de directorul general Gheorghe Gogârnoiu, în anul 2009, DGFP s-a angajat în procesul de modernizare şi reformă iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, principalele progrese constând în: simplificarea şi modernizarea procedurilor de lucru, timpul consumat de contribuabili în relaţia lor cu Fiscul fiind redus semnificativ; extinderea şi permanetizarea sistemului de indicatori de evaluare a rezultatelor şi performanţelor administraţiei fiscale; standardizarea procedurilor de sistem şi operaţionale la nivelul fiecărei structuri funcţionale ale DGFP Vâlcea şi ale unităţilor teritoriale subordonate; îmbunătăţirea procedurilor de administrare în concordanţă cu cerinţelor Uniunii Europene în materie de administrare fiscală, în mod deosebit la TVA, unde a fost implementată  rambursarea TVA pe baza selecţiei naţionale a deconturilor cu opţiune de rambursare. Cu toate că activitatea s-a desfăşurat în condiţii mai puţin favorabile, din cauza crizei economico-financiară, care a afectat în mare măsură realizările operatorilor economici vâlceni, DGFP Vâlcea  a reuşit în anul 2009: să menţină nivelul veniturilor bugetare la parametrii stabiliţi de ANAF; să reducă arieratele recuperabile la persoane juridice cu 10%; să sporească eficienţa măsurilor de executare silită, concretizată în creşterea cu 10,7% a sumelor încasate prin această modalitate faţă de anul anterior; să crească volumul sumelor declarate de contribuabili cu 1% în condiţiile reducerii numărului de societăţi active cu 19,5%; să ridice gradul de depunere a declaraţiilor la 93,9% şi să extindă modalităţile de recuperare a creanţelor bugetare prin atragerea răspunderii solidare la un număr mai mare de persoane fizice responsabile.

Unitatea de Imprimerie Rapidă Râmnicu-Vâlcea – printre cele mai moderne din Europa

Una din marile realizări ale anului 2009 o constituie punerea în funcţiune a Unităţii de Imprimare Rapidă Râmnicu-Vâlcea, aceasta situându-se printre cele mai moderne de acest fel din Europa. Unitatea asigură tipărirea centralizată a actelor administrativ-fiscale şi procedurale emise de: cele 41 direcţii generale ale finanţelor publice judeţene (364 de unităţi fiscale operative teritoriale componente ale MFP – ANAF); Direcţia Generală Administrare Mari Contribuabili; DGFP Bucureşti, în procedura de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general  consolidat şi pregătirea acestora în vederea expedierii către contribuabili. Efectele obţinute sunt importante: a fost simplificată munca din acest domeniu, se asigură o prezenţă operativă a administraţiei în faţa contribuabililor pentru neconformare sau întârziere la plată, a fost standardizat procedeul, iar creşterea eficienţei se va reflecta pozitiv în costul unui leu colectat de Administraţia Fiscală.

Îmbunătăţire a comportamentului fiscal al contribuabililor

Activitatea de administrare a veniturilor statului a fost axată cu prioritate, în 2009, pe extinderea şi diversificarea modalităţilor care vizează îmbunătăţirea comportamentului fiscal al contribuabililor, creşterea gradului de conformare la plata voluntară a acestora şi sporirea pe această cale a veniturilor colectate la bugetul general consolidat al statului. În cest sens, este edificator să prezentăm nivelurile realizate la indicatori semnificativi între care: gradul de depunere voluntară a declaraţiilor fiscale de 93,4% faţă de 83,8% la nivel naţional; gradul de procesare în termen a declaraţiilor fiscale de 99,98% faţă de 94,1% la nivel naţional; gradul de conformare voluntară la plata obligaţiilor fiscale de 80,6% faţă de 77,4% la nivel naţional.
Programul anual de încasări la bugetul general consolidat al statului repartizat DGFP Vâlcea de MFP-ANAF a fost îndeplinit în proporţie de 96,4%, faţă de 86,9% la nivel naţional, structurat pe tipuri de bugete astfel: bugetul de stat – 90,4%; bugetul asigurărilor sociale – 104,5%; bugetul fondului pentru şomaj – 95,7% şi bugetul fondului pentru asigurări de sănătate – 97,2%. De remarcat este faptul că, încasările realizate în 2009 au fost cu 0,16% mai mici decât în 2008, în condiţiile în care, la nivel naţional, s-a înregistrat o descreştere economică de -7,5%.

Arieratele recuperabile – diminuate cu 10%

În judeţul Vâlcea, din debitele restante înregistrate la 31 decembrie 2009 pe total buget general consolidat, în sumă de 377.253 mii lei, doar 30.132 mii lei reprezentau restanţe cu posibilităţi de încasare prin modalităţi de executare silită, fapt pozitiv, diferenţa de 347.121 mii lei, regăsindu-se în: datorii aferente celor 472 contribuabili aflaţi în procedura de insolvenţă – 333.459 mii lei; debite în sumă de 13.662 mii lei, provenind de la 161 operatori economici – pentru care executarea silită este suspendată prin hotărâri judecătoreşti.
Urmare a creşterii preocupării pentru încasarea debitelor restante şi a aplicării cu mai multă operativitate a procedurii de declarare în insolvenţă şi insolvabilitate, totalul sumelor rămase de încasat de la persoane fizice şi juridice prin executare silită, inclusiv insolvabili cu bunuri urmăribile, a scăzut de la 37.255 mii lei, cât era la 31 decembrie 2008, la 30.133 mii lei, la finele anului 2009, îndeplinindu-se astfel obiectivul stabilit de ANAF de diminuare a arieratelor cu 10%
Pentru recuperarea obligaţiilor neachitate la bugetul general consolidat al statului de contribuabilii persoane fizice şi juridice, DGFP Vâlcea a acordat atenţie deosebită aplicării cu fermitate a măsurilor de executare silită reglementate de Codul de Procedură Fiscală.

Asistenţă promptă, modernă şi de calitate

În anul 2009, pe linia activităţii de asistenţă pentru contribuabili, a fost actualizat permanent website-ul propriu, www.finantevalcea.ro, cu informaţii, articole şi documentare pe teme fiscale,  în anul 2009, fiind accesat de 72.040 de vizitatori unici, înregistrându-se 92.929 de vizite; au fost asigurate servicii prompte şi de calitate la apelurile redirecţionate de ANAF prin Centrul de asistenţă a contribuabililor – 0314.039.160 şi la Telefonul contribuabilului – 0250.731.707; au fost asigurate la toate unităţile fiscale materiale documentare şi informative, a fost introdus Sistemului electronic de gestionare a fluxurilor de contribuabili, la sediile: DGFP Vâlcea; administraţiile finanţelor publice ale municipiilor Râmnicu-Vâlcea şi Drăgăşani, oraşului Horezu, contribuabililor mijlocii şi Activităţii de Trezorerie şi Contabilitate Publică.

Controlul – direcţionat spre zonele predispuse la evaziune fiscală

Activitatea de Inspecţie Fiscală a efectuat 2.899 de verificări – inspecţii fiscale, controale încrucişate, controale inopinate şi cercetări la faţa locului, la 2.056 la persoane juridice şi 843 la persoane fizice şi asociaţii familiale. Întreaga activitate de control a fost direcţionată spre îndeplinirea obiectivelor strategice generale ale ANAF, prioritar către sectoarele cu riscurile de fraudă cele mai ridicate, rezultatele materializându-se în anul precedent în creşterea veniturilor atrase suplimentar la bugetul general consolidat al statului la 86.599 mii lei. În anul 2009, pentru prejudicii aduse bugetului de stat în valoare totală de 42.503 mii lei, 55 de cazuri au fost sesizate organelor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor.

Colaborare bună a Trezoreriei cu instituţiile publice

Trezoreria a acordat o atenţie deosebită colaborării cu consiliile judeţean şi locale pentru elaborarea proiectelor de buget locale şi rectificarea acestora pe tot parcursul anului 2009, a asigurat o îndrumare permanentă instituţiilor publice şi operatorilor economici cu conturi în trezorerie pe diverse probleme financiar. Instituţiile publice au fost sprijinite atât în elaborarea bugetelor proprii, cât şi pe parcursul execuţiei, având drept obiective comune respectarea legislaţiei în vigoare şi execuţia bugetară în condiţii de disciplină financiar-fiscală.

Centrul Zonal Râmnicu-Vâlcea al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă

În anul 2009, Centrul Zonal al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă a acordat sprijin managementului în domeniul pregătirii şi instruirii angajaţilor, procesele de formare şi perfecţionare fiind orientate spre îmbunătăţirea modului de îndeplinire a sarcinilor şi atribuţiilor lucrătorilor din sistemul Finanţelor Publice, 390 de funcţionari publici din toate judeţele ţării perfecţionându-şi pregătirea profesională la Râmnicu-Vâlcea.

În 2010, o mai bună coordonare internă, o colectare mai ieftină

„DGFP Vâlcea, la toate nivelurile, îşi cunoaşte atât realizările, cât şi neîmplinirile, iar acest lucru constituie un bun punct de plecare în realizarea obiectivelor stabilite pentru anul 2010, pe baza planului de acţiuni propriu, care vizează, cu prioritate: sprijinirea contribuabililor pentru mai buna conformare la plată şi combaterea puternică evaziunii fiscale, în vederea unei colectări mai dinamice; o mai bună coordonare internă care să transforme Administraţia Fiscală într-o instituţie modernă, de nivel european şi care să conducă la o colectare mai ieftină şi mai uşor acceptată de către contribuabili; prevenirea fraudei fiscale şi stimularea conformării (în special a celei voluntare – care presupune conformarea integrală şi la termen) atât la declarare, cât şi la plată; conformarea mai bună la declarare care să conducă la restrângerea numărului contribuabililor care nu îşi declară nici un fel de obligaţii fiscale şi deci nu intră în evidenţa şi administrarea noastră, ei constituind o ţintă spre identificarea căreia se vor îndrepta inspectorii noştri” – a declarat la încheierea bilanţului, Gheorghe Gogîrnoiu, directorul coordonator al instituţiei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button