Box

Gest rar! Vâlceanul Gabriel Udubaşa şi Viorel Sima au donat 2000 de euro boxerilor ajunşi în semifinalele Euro

Din 18 pugilişti pe care România i-a avut la Campionatul European Şcolar, şapte s-au calificat în semifinale. Asta este o performanţă deosebit de importantă, mai ales că FR Box are mari probleme financiare şi nu a reuşit să le ofere sportivilor cele mai bune condiţii de pregătire. În semn de apreciere pentru rezultatele obţinute de cei şapte români, vâlceanul Gabriel Udubaşa (responsabil cu organizarea Euro la Vâlcea) şi Viorel Sima le-au oferit acestora 2000 de euro, pe care îi vor împărţi în mod egal. „Poate că suma nu este prea mare, dar vrem, prin astfel de acţiuni, să sensibilizăm pe toţi cei cu bani, că pot da o mână de ajutor boxerilor care ne reprezintă România. Am reuşit să batem Turcia, Ucraina, Italia, Armenia, unde sunt sportivi foarte buni. Asta ne dă încredere pentru viitor. Luni, de la ora 15.00, în Sala Traian, vor avea loc meciurile semifinale, iar marţi, de la 16.00, vor avea loc finalele”, a declarat Gabriel Udubaşa. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button