Ancheta

George Popolan a atacat hotărârea CAP la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

De când George Popolan este primar la Dăeşti, în această comună, s-au făcut foarte multe investiţii în infrastructură, iar localitatea s-a transformat semnificativ, devenind una dintre cele mai frumoase din judeţ. Dar cum faptele bune, în general, nu rămân nepedepsite, împotriva sa şi a altor reprezentanţi ai administraţiei publice locale, s-a depus o reclamaţie în care se arată că „nu există indicii din care să rezulte că persoanele care au prestat muncă în folosul comunităţii şi-ar fi făcut toată norma”. Pe acest subiect, au urmat un dosar penal, un proces în instanţă, iar Curtea de Apel Piteşti, recent, a dat o hotărâre de condamnare.
Zilele trecute, George Popolan a folosit o cale extraordinară de atac, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, întrucât abuzul în serviciu nu mai este prevăzut în legea penală, conform deciziei CCR, publicată pe 21 iunie, adică la o zi după ce sentinţa de la Piteşti. Asta înseamnă că articolele invocate în cazul primarului şi a viceprimarului de la Dăeşti sunt neconstituţionale şi de preferat ar fi ca, până la concluzia finală, cei doi să nu fie demişi. Vineri, certificatul de grefă care confirmă demersul lui Popolan la ÎCCJ a ajuns la Instituţia Prefectului, iar în favoarea sa ar fi şi legislaţia care defineşte abuzul în serviciu şi prevede ca, în termen de 45 de zile, legiuitorul să stabilească un prag al prejudiciului. În cazul în care nu există, primarul ar trebui achitat. În situaţia în care primarul din Dăeşti va fi demis, este posibil ca acesta să candideze din nou şi să câştige. Există însă şi varianta să nu se mai organizeze deloc alegeri, până în 2020, chiar dacă mai sunt aproape 3 ani până atunci.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button