Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

Generaţia „Oltchim 2010” a oferit un spectacol de senzaţie în „Templul handbalul românesc”

Sâmbătă, 5 august, Sala Traian a fost din nou plină, cum era şi pe vremea când echipa de aur a Oltchim-ului punea la respect adversarele din campionatul intern, dar şi „granzii” de peste hotare. Polivalenta din Rm. Vâlcea s-a umplut cu prilejul meciului de retragere din activitatea sportivă a extremei Ramonai Farcău, la vârsta de 38 de ani. Fosta handbalistă a Oltchim-ului a avut ideea inspirată de a organiza evenimentul acolo unde a cunoscut de altfel şi cele mai mari succese pe semicerc. Însă, meciul de gală din Sala Traian a fost ultimul nu doar pentru Ramona Farcău, ci şi pentru multe dintre celelalte jucătoare care au evoluat la Vâlcea şi care n-au avut prilejul de a se retrage într-o asemenea atmosferă incendiară. Şi ce titlu mai bun putea avea un eveniment atât de fastuos decât „Gala Campioanelor – Oltchim 2010”!?

Membrii galeriei vâlcene au fost, din nou, la înălţime şi au pregătit o scenografie inedită

Pentru a marca aşa cum se cuvine un asemenea eveniment, membrii galeriei vâlcene au pregătit la rândul lor o scenografie inedită şi de neuitat. Astfel, la un moment dat, în zona în care erau poziţionaţi suporterii Oltchim-ului de ieri (şi ai HCM-ului de azi), a apărut un teren de handbal înconjurat de patru turnuleţe, ca o dovadă încă vie că Vâlcea a fost (şi poate că va şi redeveni, într-o zi!) „Templul handbalului românesc”, cum era inscripţionat pe un banner afişat de galeria vâlceană.
Înaintea partidei, Ramona Farcău a fost premiată de fostul preşedinte al FRH, Cristian Gaţu, precum şi de reprezenţii clubului Oltchim, Ioan Gavrilescu şi Petre Berbecaru. În discursul său, fostul preşedinte al clubului vâlcean a ţinut să-i mulţumească în special lui Constantin Roibu, omul care a creat acea echipă magică dintre anii 2005-2010.

Vâlcenii le-au putut vedea din nou pe teren pe „galacticele” care au făcut istorie pentru Oltchim

Sărbătoarea handbalului vâlcean, pentru că se poate spune şi că despre aşa ceva a fost vorba, de fapt, a început la ora 16.30, cu un meci amical între echipele de junioare I ale cluburilor Chimia şi Energetic. Ulterior, de la ora 19.30, au intrat în scenă şi „galacticele” de la Oltchim, care s-au duelat, într-o partidă de senzaţie, cu actualele componente ale formaţiei HCM Rm. Vâlcea. Pe băncile tehnice ale celor două echipe au stat Radu Voina şi Aurelian Roşca, foşti colegi în 2010, când Oltchim juca finala Ligii Campionilor, cu echipa daneză Viborg HK.
Oltchim 2010 a început meciul într-o formulă neuitată (Luminiţa Dinu – Ramona Farcău, Steluţa Luca, Roxana Gatzel, Ionela Stanca, Cristina Neagu, Valentina Ardean), dar pe parcurs pe teren au pătruns şi celelalte jucătoare care au făcut senzaţie la Vâlcea: Paula Ungureanu, Mihaela Smedescu-Băbeanu (portari), Valeria Motogna (Beşe), Oana Manea, Iulian Curea (Puşcaşu), Gabriella Szucs, Adina Meiroşu, Clara Vădineanu şi Anastasiya Pidpalova (care a divorţat între timp şi a revenit la numele de fată, Borodina).
În postura de invitată specială s-a aflat Aurelia Brădeanu, deşi aceasta nu a jucat în acei ani de glorie la Oltchim. „Mica” s-a retras recent din activitate (în luna mai), iar nu peste mult timp va deveni mămică. Poate tocmai de aceea, sâmbăta trecută, în Sala Traian, ea nici nu s-a forţat, ci a apărut pe teren doar pentru a executa o aruncare de la 7 metri, pe care a şi transformat-o. La fel ca şi Clara Vădineanu, de altfel, care e însărcinată şi nu a executat decât un „penalti”.
Singurele jucătoare ale Oltchim-ului din vechea generaţie care au absentat au fost Narcisa Lecuşanu, Regina Shymkute şi Talida Tolnai.

Organizatoarea evenimentului, Ramona Farcău, a fost şi cea mai prolifică jucătoare a meciului

Partida amicală de gală dintre Oltchim 2010 şi HCM Rm. Vâlcea s-a încheiat cu victoria „galacticelor”, care s-au impus cu scorul de 26-22 (după 10-10, la pauză). Astfel, acestea au dovedit că nu au uitat nici acum să joace handbal (şi unul de calitate!). Poate tocmai de aceea, golurile şi fazele spectaculoase reuşite au fost aplaudată frenetic de spectactorii din tribune.
Şi, pentru ca totul să fie perfect, sărbătorita serii (totodată, organizatoarea evenimentului din Sala Traian), Ramona Farcău, a fost cea mai prolifică jucătoare de pe teren în meciul de gală de sâmbătă, 5 august. Ea şi-a trecut în cont şase goluri, pe locul secund în topul marcatoarelor fiind pivotul Ionela Stanca (5). Pentru Oltchim 2010 au mai înscris: Oana Manea (2), Iulia Curea (2), Patricia Vizitiu (2), Cristina Neagu (2), Gabriella Szucs (2), Steluţa Luca (1), Ada Nechita (1), Valentina Ardean (1), Anastasiya Pidpalova (1) şi Aurelia Brădeanu (1).
În schimb, HCM Rm. Vâlcea a punctat prin: Andreea Adespii Molnar (4), Sara Vukcevic (3), Natasa Krnic (3), Iryna Glibko (3), Raluca Băcăoanu (3), Natallia Vasileuskaya (1), Florentina Craiu (1), Cristina Mitrache (1), Cristina Florica (1), Hermina Stoicănescu (1) şi Maria Gavrilă (1). (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button