Liga 6

„Generalul Hera a dus-o pe Unirea Tomşani în play-off!”

* a spus preşedintele echipei de pe locul 6 din Superligă, Mihai Diaconescu

Sâmbătă după-amiază, la Alunu, Olteţul, din localitate, a înfruntat-o pe Unirea Tomşani, într-un meci decisiv pentru calificarea în play-off-ul Superligii. Pentru oaspeţi calculele erau mai simple, în sensul în care puteau să ocupe locul 6 chiar şi dacă ar fi pierdut la Alunu, cu condiţia să nu fie la mai mult de două goluri. Până la urmă, confruntarea s-a încheiat la egalitate (2-2), iar Unirea Tomşani şi-a îndeplinit obiectivul şi va juca în următoarele săptămâni într-un nou campionat, alături de cele mai bune echipe ale judeţului. Formaţia din comuna primarului Dumitru Pearcu a început meciul ca din puşcă. Golgheterul Robert Gherghe a deschis scorul în secunda 50. Oaspeţii şi-au păstrat avantajul minim până la pauză. La reluare, gazdele au restabilit egalitatea, iar apoi au reuşit chiar să preia conducerea. Cu aproximativ 10 minute înainte de final, însă, acelaşi Robert Gherghe le-a spulberat celor de la Alunu toate speranţele. A egalat la 2-2 dintr-o fază fixă. Gîrlă a centrat din corner, iar Gherghe a trimis balonul cu capul în plasa gazdelor. La final a fost şi un conflict, între antrenorul echipei din Tomşani, Marian Hera şi jucătorii de la Alunu. Arbitrii şi forţele de ordine de la stadion au intervenit. În urma acestuia, portarul gazdelor, Codin, s-a ales cu cartonaşul roşu. „Gherghe a fost înaintaşul de serviciu. A dat două goluri şi ne-a salvat. Cătălin Buşi a asigurat un arbitraj extraordinar, demn de cupele europene. Gazdele au fost puţin recalcitrante, dar nu s-au înregistrat incidente majore. A fost o desfăşurare de forţe impresionantă. Nici lângă Turnul Londrei nu vezi aşa ceva! Până la urmă, cei mai buni au câştigat. Ei au avut iluzii, dar s-au transformat în deziluzii. Generalul Hera i-a bătut pe cei de la Aluniş şi a dus-o pe Unirea Tomşani în play-off”, a declarat, în stilu-i caracteristic, preşedintele formaţiei din Tomşani, Mihai Diaconescu, după meciul de la Alunu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button