Diverse

Gabriel Mangalagiu, „retrogradat” ca secund la ACS Şirineasa

* tehnicianul vâlcean a pierdut funcţia de antrenor principal

Fosta echipă vâlceană ACS Şirineasa a avut un debut senzaţional de sezon în Liga a III-a. În opt etape, trupa antrenată de Gabriel Mangalagiu a obţinut şapte victorii şi o remiză în Seria a IV-a, rezultate care au poziţionat-o în postura de lideră incontestabilă, cu 22 de puncte în cont. Deşi avansul faţă de principalele rivale (CSM Şcolar Reşiţa şi CS „U” Craiova II) era de opt „lungimi”, adică destul de consistent, patronul Nicolae Sarcină a luat decizia de a-l schimba din funcţie pe Mangalagiu. Omul de afaceri l-a instalat la cârma formaţiei pe necunoscutul Dan Vasilică, tehnician care a pregătit până zilele trecute gruparea gorjeană Internaţional Băleşti, cu care nu se afla decât pe locul 13 în clasament (din 14 echipe), adică penultimul, în aceeaşi Serie a IV-a din Liga a III-a, cu doar 4 puncte în cont.

Mangalagiu a rămas în staff-ul tehnic, din care mai face parte şi Tufişi, ca antrenor cu portarii

Gabriel Mangalagiu nu s-a despărţit însă de ACS Şirineasa, ci va continua în funcţia de antrenor secund. Aşa cum se cunoaşte, în staff-ul tehnic al fostei echipe vâlcene se mai află şi Robert Tufişi, care e antrenor cu portarii. Altfel, la formaţia sponsorizată de Nicu Sarcină evoluează trei jucători vâlceni cu ştate vechi de serviciu în eşaloanele naţionale, cel mai cunoscut fiind chiar Florin Costea, care a fost legitimat chiar săptămâna trecută. „Cioară” îi are coechiperi pe Octavian Vasile şi Lucian Iordache, „Jordy” fiind căpitan de echipă în „era Mangalagiu”. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button