Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

Furtună într-un pahar cu apă, la Ocnele Mari! Primarul Pătru nu se opune prelungirii contractului de comodat cu medicul de familie

Primarul Mihai Pătru spune că administraţia publică locală din Ocnele Mari nu are absolut nimic cu medicul de familie Pietraru Ion, ba din contră, a încercat să-l ajute permanent. Drept dovadă, în ianuarie 2017, i-a dat în folosinţă gratuită un spaţiu (5 camere) în clădirea renovată de lângă fostul complex, iar acum caută soluţii să-i prelungească această facilitate.

„În spaţiul public, au fost lansate informaţii total false, cum că primăria ar vrea să-l dea afară pe doctor. Nicidecum! Primăria i-a oferit facilităţi pentru că dorim ca locuitorii să beneficieze de servicii medicale gratuite şi de calitate. Vă reamintesc faptul că, la începutul anului trecut, Primăria Ocnele Mari a încheiat un contract de comodat cu SC Geronto Medfarm SRL, firma domnului doctor, pentru o suprafaţă de 43,11 mp. şi câteva spaţii comune, la dispensar, unde avem şi cabinetul stomatologic. Conform contractului, societatea medicului s-a angajat să-şi constituie sediul social la Ocnele Mari, în imobilul în care, de altfel, îşi desfăşoară activitatea. Pentru că n-a avut timp sau din alte motive, nu ştiu să vă spun exact, cei care administrează Geronto Medfarm SRL nu au făcut acest lucru, aşa că, în februarie 2018, administraţia publică locală a fost nevoită să-i reamintească faptul că trebuie să îndeplinească acea condiţie. Nu că vreau eu… şi este o formalitate, însă aşa este legea şi trebuie să o respectăm. Deci nu vrea nimeni să dea afară doctorul, dar trebuie respectat contractul. La o întâlnire pe care am avut-o în februarie cu reprezentanţii societăţii, s-a convenit un termen de 40 de zile pentru intrarea în legalitate. Acel termen s-a scurs la începutul lunii aprilie, dar chiar şi aşa, există soluţii”, a explicat edilul, cu menţiunea că, pentru rezolvarea situaţiei, doctorul Pietraru sau persoanele care administrează societatea trebuie să depună o adresă la primărie prin care să-şi asume un nou termen de intrare în legalitate şi să-l respecte de această dată. „Eu voi fi de acord cu acel termen, pentru că interesul nostru este, repet, ca locuitorii din Ocnele Mari să aibă medici de familie şi să beneficieze de servicii medicale gratuite”, a completat primarul Mihai Pătru.

Acesta a mai precizat că, la dispensar, mai are disponibile spaţii pentru medici şi că, în curând, va fi organizată o licitaţie pentru repartizarea acestora, deoarece există mai multe solicitări.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button