Social

Funcţionarii din instituţiile subordonate Consiliul Judeţean cer drepturi egale cu subalternii direcţi ai preşedintelui Costi Rădulescu

Angajaţii din instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Vâlcea se plâng că nu sunt trataţi corect. Aceştia spun că salariile la CJV au crescut cu 50 %, în timp ce ale lor s-au mărit cu cel mult 25 %. Mai mult decât atât, li se îngrădeşte şi dreptul legal de a primi vouchere de vacanţă, în condiţiile în care au suficiente fonduri în acest sens. „Angajaţii Consiliului Judeţean Vâlcea nu beneficiază de vouchere de vacanţă pentru că bugetul instituţiei s-a dus pe măririle de salarii. S-a ajuns la diferenţe de 1.000 de lei, poate chiar mai mult, între un angajat din Consiliul Judeţean şi unul dintr-o instituţie subordonată. Este o diferenţă colosală şi injustă!”, au semnalat mai mulţi funcţionari, solicitând şi intervenţia SINDAP pentru corectarea acestor nedreptăţi. În ultimele zile, pe adresa redacţiei, am primit destul de multe mesaje pe această temă. Angajaţii de la DGASPC susţin că, în cazul lor, nu s-a aplicat nici măcar mărirea cu 25 %. Ca dovadă, unii dintre ei ne-au transmis fluturaşii de salariu: în martie 2017 – salariu net de aproximativ 1.700 de lei, iar în octombrie 2018 – în jur de 1.800 de lei. Rugat să comenteze această situaţie, preşedintele Constantin Rădulescu a declarat că, în instituţiile subordonate Consiliului Judeţean, deciziile le iau directorii. Social-democratul a lăsat să se înţeleagă că el, personal, este de acord ca oamenii să primească atât salarii mai mari, cât şi vouchere de vacanţă, dar pentru asta managerii trebuie să ia decizii şi să indice sursa bugetară. La ora actuală, Consiliul Judeţean şi structurile subordonate acestuia sunt cei mai mari angajatori din Vâlcea, cu aproape 10.000 de salariaţi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button