Diverse

Fotbaliştii lui Savu şi Mihalache au luat aur la Cupa Alexandria

Recent, echipa de copii născuţi în anul 2008 (legitimaţi la Hidro Rm. Vâlcea) a participat la Cupa Alexandria, organizată în oraşul cu acelaşi nume. Aici, şase echipe s-au luptat pentru primul loc. Este vorba de Corabia, Alexandria, Dinamyk Craiova, Pandurii Tg. Jiu şi Oltenia Junior Craiova. Puştii antrenaţi de Adrian Savu şi Bogdan Mihalache au câştigat grupa (unde au învis cu 1-0, pe Oltenia Junior şi cu 3-0, pe Pandurii) şi s-au calificat în finală. Aici, s-au impus cu scorul de 3-1, câştigând, astfel, medaliile de aur. Anul acesta, Hidro Rm. Vâlcea a câştigat numeroase turnee la nivel de copii. „A fost o nouă competiţie foarte reuşită de noi. De fapt, la toate competiţiile la care am participat, am reuşit să urcăm pe podium. Asta nu face decât să ne bucure şi să ne ambiţioneze şi mai mult. La ora actuală, avem copii foarte talentaţi la Hidro, de care ne ocupăm cât mai mult”, a declarat Adrian Savu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button