Politica

Fostul senator Pătru: dacă PSD îl lasă din braţe, Costi ajunge „primul şomer al judeţului”

Vineri, fostul senator PRM Nicolae Pătru a organizat o conferinţă de presă în calitate de proaspăt preşedinte al Partidului Mişcarea Populară – Filiala Vâlcea. Cu această ocazie, politicianul a declarat că intenţionează să candideze pentru şefia Consiliului Judeţean la alegerile din anul 2020.
Nicolae Pătru a lăsat să se înţeleagă că este nevoit să intre în această competiţie din cauză că Vâlcea a ajuns să fie condusă de „nişte guguştiuci”, de unii care „nu ştiu să facă nimic”. „Nu sunt buni de nimic! Păi, apropo şi de pauza mea în politică, când vulturii tac, papagalii încep să trăncănească… vorba lui Winston Churchill, nu? (…) Ce-a făcut Costi Rădulescu? N-a făcut nimic în viaţa lui! Dacă-l iei pe Costi Rădulescu şi-l dai afară de unde e, ăsta e primul şomer al judeţului! Păi când era PSD-ul în Opoziţie, dar Cîlea conducea Consiliul Judeţean, l-a angajat pe la CET Govora. Pe urmă, s-a dus pe la Casa de Asigurări de Sănătate şi se lăuda cu ce şedinţe făcea el. Păi, din asta trăieşte lumea, din şedinţe? Să spună ce investiţii a făcut în judeţ, ca preşedinte! Ăştia n-au înţeles că, dacă nu pun banii să circule, să producă alţi bani, pierd timpul degeaba”, a detaliat liderul PMP Vâlcea, sugerând că liderul PSD va avea dificultăţi în a-şi găsi un loc de muncă dacă partidul îl va lăsa din braţe. Întrebat dacă are aceeaşi părere şi despre cel care conduce municipiul, Pătru a schimbat „registrul”: „Mircia Gutău, spre surprinderea ta, dacă-l dai afară de unde e, se descurcă, trăieşte pe picioarele lui. Eu l-am cunoscut când se zbătea să facă nişte activităţi… şi a făcut”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button