Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Administratie

Fostul guvern i-a aprobat proiectele de modernizare a drumurilor, apoi i-a comunicat că a rămas fără bani

• primarul din Milcoiu s-a dus la noua conducere a Ministerului Dezvoltării pentru a debloca investiţiile încurcate de fosta Putere

Anul trecut, Daniel Muşat, primarul comunei Milcoiu, a început patru proiecte prin PNDL 2, în valoare totală de aproximativ un milion de euro: extinderea reţelei de distribuţie a apei în satul Ciuteşti Lunca, modernizarea DC 27, asfaltarea DC 26 şi a DC 28 şi, nu în ultimul rând, realizarea a 6 poduri.
Referindu-se la această ultimă lucrare, Daniel Muşat ne-a precizat că, în prezent, trei dintre aceste poduri sunt construite, iar celelalte ar urma să fie finalizate până la sfârşitul anului. În ceea ce priveşte extinderea sistemului de apă, primarul din Milcoiu a făcut cunoscut că s-a început realizarea branşamentelor, dar pentru continuarea şi încheierea acestei acţiuni mai este necesar un transformator, care va ajunge în localitate şi va fi montat cel târziu pe data de 15 decembrie. Primarul Daniel Muşat a vorbit din nou şi despre proiectul de modernizare a unor străzi din comună, cel pentru care, iniţial, i s-a aprobat finanţarea prin PNDL, dar după ce a făcut licitaţia şi a început lucrarea s-a trezit cu o adresă de la Ministerul Dezvoltării Regionale prin care era informat că s-ar fi terminat fondurile. “Când am auzit că nu ne mai semnează contractul de finanţare, am simţit că îmi pică cerul în cap. Eu aveam hârtia de la minister că proiectul a fost aprobat, imaginaţi-vă! (…) Mi-au spus să mă rezum la două drumuri şi la cele 6 podeţe. Firma Comesad se apucase de lucru… făcuse 3 străzi. Văzând ce se întâmplă, i-am cerut constructorului să se oprească, până se lămuresc lucrurile. Aştept ca MDRAP să regleze situaţia cumva. O situaţie similară avem şi cu modernizarea DC 26 şi a DC 28, lucrare finanţată tot prin PNDL, executată de Strabag. În fine, zilele acestea, am luat legătura din nou cu Ministerul Dezvoltării şi sper să rezolvăm lucrurile”, a detaliat Daniel Muşat.

Articole Similare

Back to top button