Liga V

Forestierul Romani a trecut la pas de Măgura Slătioara (5-2)

Forestierul Romani s-a impus cu scorul de 5-2 (duupă 2-0, la pauză) în meciul pe care l-a disputat sâmbătă, pe teren propriu, cu Măgura Slătioara. Pentru formaţia învingătoare, au punctat Mihai Buga, Gheorghe Bodescu (2), Andrei Giurea şi Ionuţ Luţescu. „Practic, a fost un meci fără istoric pentru noi, deoarece l-am dominat autoritar, din primul şi până în ultimul minut de joc. Am condus cu 2-0, la pauză, iar în startul reprizei secunde ne-am desprins chiar la 3-0. După ce Măgura Slătioara a redus din handicap, 3-1, am mai înscris de încă două ori (5-1), iar în ultimele minute de joc adversarii noştri au stabilit scorul final, 5-2”, ne-a declarat preşedintele echipei horezene, Dumitru Drăgănescu.

Dumitru Drăgănescu, preşedinte Forestierul Romani:
„Este exclus să facem saltul în eşalonul superior, chiar dacă vom termina pe locurile 1 sau 2”

În urma acestei victorii, Forestierul Romani se menţine în plutonul fruntaş al Seriei Nord din Liga a V-a, la şase puncte în spatele liderei Cavalerul Trac Cernişoara, care are însă un meci mai mult jucat. În etapa de la finele săptămânii, horezenii vor înfrunta, pe terenul de la Căzăneşti, pe ACS Vâlcea Sport, în faţa căreia speră să-şi ia revanşa, după ce în tur adversarii s-au impus chiar la Romani, cu 1-0. „Am dominat meciul tur cu ACS Vâlcea Sport, în timp ce ei au avut o singură ocazie de a înscris, au scăpat o dată pe poartă, şi ne-au bătut cu 1-0. Vrem să ne impunem acum, ca să ne luăm revanşa. Oricum, pentru noi, meciul nu contează decât pentru palmares, deoarece nu tragem la promovare. Este exclus să facem saltul în eşalonul superior, chiar dacă vom termina pe locurile 1 sau 2. Nu avem puterea financiară de a urca în Liga a IV-a, deoarece ar fi prea mult pentru noi. Nu ne-am încadra acolo nici din punct de vedere al bugetului şi nici cu lotul de jucători, care e mult inferior faţă de al echipelor care evoluează acolo”, a conchis Drăgănescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button