Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga IV

Foresta Malaia a obţinut, la Viitorul Budeşti, cea mai categorică victorie din acest sezon (8-1)

Foresta Malaia a făcut spectacol în meciul disputat la Viitorul 2012 Budeşti, pe care l-a câştigat cu scorul de 8-1. „Pădurarii” primarului Gabriel Ţolea (FOTO) au obţinut, astfel, cea mai concludentă victorie din deplasare, în acest sezon. Flavius Chirculescu a marcat două goluri şi a fost cel mai bun jucător de pe teren, fiind lăudat de primarul Gabriel Ţolea. „Mai avem două meciuri de jucat în acest sezon: miercuri, cu Chimia 2012 Rm. Vâlcea şi sâmbătă cu Drăgoeşti. Din păcate, rezultatele de pe final de campionat nu au prea fost cele pe care le aşteptam cu toţii. Sincer, o mare parte din vină o poartă conducerea AJF, care a pus foarte multe etape intermediare. Păi, eu nu am cum să-mi adun jucătorii în cursul săptămânii, pentru că mai toţi sunt plecaţi fie la facultăţi, fie la muncă. Eu o să propun la AJF să nu mai bage niciodată etape intermediare, deoarece, la acest nivel, e foarte greu să ne strângem la meciuri. Eu sunt convins că mulţi colegi de-ai mei din judeţ îmi împărtăşesc părerea. AJF trebuie să recunoască faptul că nu ne avantajează deloc să jucăm două meciuri pe săptămână”, a explicat primarul Gabriel Ţolea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button