Diverse

Florinel Constantinescu termoizolează blocurile de locuinţe din Călimăneşti

În 2016, primarul Florinel Constantinescu a încercat să obţină finanţare europeană pentru un proiect de termoizolare energetică a blocurilor de locuinţe din Călimăneşti. Potrivit alesului PNL, documentaţia nu a fost acceptată însă în prima sesiune, când doar o singură investiţie a fost finanţată la nivel naţional. În aceste condiţii, autorităţile au anunţat că în 2017 are loc o nouă sesiune de depunere şi de evaluare a proiectelor de acest gen. Motivul este acela că, în 2016, la nivel naţional, din suma totală alocată programelor europene de acest gen, s-a consumat doar 6,54 la sută. Alesul PNL spune că, prin realizarea acestui proiect, le va oferi oamenilor un plus de confort în locuinţele lor. „Clădirile incluse în proiect vor fi izolate termic şi se vor reface acoperişurile şi izolaţiile de pe blocuri. În plus, se vor înlocui instalaţiile termice din subsoluri şi se vor reabilita planşeele acestora. Cea mai mare a investiţiilor vor fi suportate de Uniunea Europeană (60 la sută). Primăria Călimăneşti va contribui cu o cofinanţare de 15 la sută, în timp ce locuitorii vor achita diferenţa de 25 la sută. Pentru că suma nu e atât de uşor de strâns de oameni peste noapte, ne-am gândit ca Primăria să achite integral costul lucrărilor în prima fază, banii urmând a fi recuperaţi ulterior de la locuitori”, a afirmat Constantinescu. Acesta a mai dezvăluit că, pentru început, a ales 17 blocuri pentru a fi termoizolate, pe care le va include în două proiecte separate. „Din păcate, numărul maxim de blocuri pe care le putem realiza printr-un proiect este de 10, de aceea e nevoie să întocmim două documentaţii. Prin programul de eficientizare energetică a blocurilor din Călimăneşti, va creşte confortul cetăţenilor şi se va reduce consumul de energie, deci va fi protejat şi mediul înconjurător, totodată. Pe de altă parte, vom înfrumuseţa şi oraşul”, a încheiat Florinel Constantinescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button