Acasă Diverse Florin Pera a sunat adunarea la SCM. Campioanele, din nou pe teren....

Florin Pera a sunat adunarea la SCM. Campioanele, din nou pe teren. Patru jucătoare au absentat de la reunire

149
0

Joi, 4 iulie, echipa de handbal vâlceană şi-a reluat pregătirile pentru noul sezon competiţional, unul în care va lupta pe mai multe fronturi: Liga Naţională, Cupa României şi Liga Campionilor. În plus, mai are de disputat şi un meci de gală, cu CSM Bucureşti, în Supercupa României, chiar înainte de startul Ligii Florilor. La reunirea de la Sala „Traian” au fost prezente 16 jucătoare, respectiv Iryna Glibko, Andreea Adespii, Flori Craiu, Alicia Fernandez, Marta Lopez, Cristina Florica, Raluca Băcăoanu, Yuliya Dumanska, Andreea Popa şi junioara Dana Marin – din vechea gardă, dar şi cele şase handbaliste transferate după finalul sezonului trecut: Mădălina Zamfirescu, Ana Maria Dragut, Mireya Gonzales, Marta Batinovic, Kristina Liscevic şi Asma Elghaoui.

Au lipsit motivat: Alexandra Badea (plecată cu lotul naţional universitar la Campionatul European din Polonia), Samara da Silva Vieira (care participă cu echipa naţională a Braziliei la Jocurile Panamericane), Diana Ciucă şi Roberta Stamin (aflate cu lotul naţional de tineret în pregătire pentru Campionatul European, care va avea loc între 11 şi 21 iulie, la Gyor, în Ungaria). Prima întâlnire a fost una formală. „Municipalele” şi-au primit echipamentele, apoi au făcut o încălzire uşoară. Vineri, 5 iulie, a fost programată vizita medicală, apoi au urmat câteva antrenamente de reacomodare la efort. Între 11 şi 19 iulie handbalistele vâlcene îşi vor încărca „bateriile” în cantonamentul de la Cheile Grădiştei.
După stagiul de pregătire montan vor merge la Braşov, pentru un prim meci amical, va urma o „dublă” cu Rapid, apoi un turneu la Vâlcea. În august, SCM va participa la o competiţie internaţională, în Muntenegru, apoi va mai disputa alte două partide de verificare cu echipe din afara ţării. Primul meci oficial va fi pe 25 august. Campioana va întâlni vicecampioana, pe CSM Bucureşti, în Supercupa României. Nu a fost încă anunţat locul de desfăşurare al acestei partide, variantele vehiculate fiind Sf. Gheorghe şi Cluj-Napoca.
În jurul datei de 31 august începe Liga Florilor. În prima etapă, elevele lui Pera vor înfrunta, pe teren propriu, Dunărea Brăila. Meciurile din Liga Campionilor încep în octombrie. SCM va debuta tot acasă în competiţia europeană supremă, contra campioanei Germaniei, Bietigheim. (S.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.