Liga V

Florin Dinucu, mulţumit de bilanţul echipei AS Rm. Vâlcea 2016 în prima parte a sezonului

Preşedintele-jucător de la AS Rm. Vâlcea 2016, Florin Dinucu, se mândreşte cu bilanţul pe care formaţia fondată vara trecută l-a înregistrat în prima parte a Ligii a V-a. Dinucu a subliniat că lidera Seriei Nord se numără printre cele mai bune din judeţ, la cel puţin două capitole: „cele mai multe goluri marcate” şi „cele mai puţine goluri încasate”. „Ne aflăm pe o poziţie superioară printre echipele din judeţ, atât în ceea ce priveşte ofensiva, cât şi defensiva. Am marcat 51 de goluri, iar din acest punct de vedere ne întrec doar primele 3 clasate din Superligă – Posada Perişani (70), Flacăra Horezu (65) şi Viitorul Dăeşti (57) – dar şi Olteţul Alunu 2016, lidera Seriei Vest din Liga a IV-a (care a înscris tot 57). Însă, trebuie să menţionez că noi am jucat doar 12 meciuri, pe când celelalte formaţii cu care ne comparăm au 14, 15 sau 16 partide disputate. Bilanţul nostru era mult mai bun dacă nu ne-ar fi fost anulată victoria cu 5-1 din meciul cu ALX Port Vale Mateeşti, formaţie care s-a retras din campionat în timpul turului. În ceea ce priveşte golurile primite, am încasat doar 18. În Liga a V-a doar CS Guşoeni (12) şi Unirea Laloşu (16) – ambele din Seria Est – au mai puţine. În Superligă, mai sunt însă alte două formaţii care ne-au depăşit la acest capitol: Viitorul Dăeşti (12) şi Posada Perişani (14). Consider că e un fapt remarcabil că suntem în top la nivelul tuturor ligilor judeţene”, a subliniat Dinucu.

Dinucu a devenit liber de contract după desfiinţarea echipei Rapid Voiceşti

Aşa cum se cunoaşte, vara trecută, Florin Dinucu a primit accepul oficialilor de la Rapid Voiceşti de a se legitima, sub formă de împrumut, la AS Rm. Vâlcea 2016, echipă pe care a fondat-o împreună cu câţiva prieteni. După retragerea echipei Rapid Voiceşti, care s-a produs pe parcursul desfăşurării turului Ligii a V-a, preşedintele-jucător al formaţiei din Râmnic a rămas… liber de contract, conform regulamentelor AJF. „E un lucru bun că am rămas liber de contract. Sigur că cei de la Voiceşti nu s-au mai gândit la mine când s-au retras din campionat. Cât priveşte decizia lor, n-am înţeles exact de ce s-au retras, se pare că au fost nemulţumiţi de AJF”, a conchis Florin Dinucu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button